Data publicării:

Ionel Arsene, din nou lider al PSD Neamţ

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Ionel Arsene îşi reia funcţia de preşedinte al filialei PSD Piatra-Neamţ
Ionel Arsene îşi reia funcţia de preşedinte al filialei PSD Piatra-Neamţ

Ionel Arsene a anunţat, joi, pe pagina sa de socializare, că îşi reia activitatea de preşedinte al PSD Neamţ.

Alegeri prezidentiale 2024

Ionel Arsene revine oficial în politica nemţeană după ce cu o zi înainte judecătorii Curţii de Apel Bacău au aprobat cererea sa de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de fapte de trafic de influenţă. Controlul judiciar impunea, între altele, interdicţia de a exercita funcţii cu caracter politic.

"Sunt nerăbdător să vă văd şi să discut cu fiecare în parte, să ne reluăm activitatea politică şi să demonstrăm oamenilor că merităm să fim cel mai votat partid din România! Le-am propus românilor cel mai bun program de guvernare, iar aceştia l-au votat masiv şi au aşteptarea de la noi să-l ducem la îndeplinire. Îi asigur pe toţi susţinătorii PSD că ne vom ţine de cuvânt, că avem bună-credinţa şi curajul să ne ducem la îndeplinire promisiunile, în ciuda tuturor impedimentelor. (...) Vreau de asemenea să-i mulţumesc şi pe această cale prietenului şi colegului meu Ioan Munteanu pentru modul în care a coordonat activitatea organizaţiei judeţene. Îi sunt recunoscător pentru faptul că a fost alături de mine şi de organizaţie în această perioadă dificilă şi şi-a sacrificat timpul şi energia pentru a o depăşi cu bine", a spus Ionel Arsene pe pagina sa de socializare.

Contestaţia la CA Bacău, admisă

Curtea de Apel Bacău a admis, miercuri, contestaţia făcută de Ionel Arsene, preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Neamţ, faţă de măsura controlului judiciar impusă în dosarul în care este acuzat, de procurorii DNA, de comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă. Decizia luată de judecătorii CAB este definitivă astfel că Ionel Arsene poate exercita din nou funcţia politică, poate pleca din ţară sau chiar poate lua legătura cu martorii din dosar.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală. Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. De asemenea, anchetatorii arată că, la data de 31 iulie 2015, Arsene, în aceeaşi calitate, ar pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

A fost arestat preventiv

"În schimbul acestui comision, în perioada iulie - septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către ANAR, a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat", susţin procurorii DNA.

Pe 29 ianuarie, Ionel Arsene a fost arestat preventiv timp de 30 de zile, de judecătorii Curţii de Apel Bacău, după care a fost plasat sub control judiciar, deşi procurorii DNA au solicitat prelungirea măsurii arestării preventive. Doi dintre martorii în acest dosar sunt fostul prefect şi fostul subprefect care, după trimiterea în judecată a lui Ionel Arsene, au fost schimbaţi din funcţie.

Vezi şi: Promovarea lecturii, iniţiativă. Huncă (PSD): "Reduce analfabetismul funcţional"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel