Data actualizării:
Data publicării:

Ion Mocioalcă A DEMISIONAT din PSD! În ce partid s-a înscris

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Ion Mocioalca
Ion Mocioalca

Ion Mocioalcă, deputat PSD, a transmis o scrisoare la ceas aniversar: când a împlinit 24 de ani de când a intrat în Partidul Social Democrat.

Prin aceste rânduri, Ion Mocialcă și-a anunțat demisia din PSD. El a spus că ”este umilitor să aștepte fiecare CEX al partidului întrebându-se dacă acela va fi momentul în care va fi pus în discuție și judecat de persoane care în marea lor majoritate nu au trăit în acest partid niciodată momentele de care el și alți colegi de-ai săi au avut parte”, informează DC News.

”Stimate Domnule Președinte,

Stimate colege și colegi,

Acum trei zile s-au împlinit 24 de ani de când am intrat în Partidul Social Democrat. O perioadă lungă de timp. În plan politic, în toată această perioadă, am avut parte de suișuri și coborâșuri, de realizări și eșecuri. În plan personal am avut șansa să cunosc oameni admirabili și să leg multe prietenii.

Au trecut 24 de ani și am rămas loial valorilor în care am crezut și în care cred cu tărie. Am intrat în PSD pentru că am crezut că locul României este alături de Europa și SUA, că românii au dreptul la o viață decentă, la un sistem de educație care să le dea tinerilor șansa succesului în lumea globală, la un sistem de sănătate performant, la străzi și autostrăzi care să conecteze România de economiile occidentale.

În toți acești ani am fost martorul unor evoluții remarcabile, evoluții care nu ar fi fost posibile fără lideri remarcabili, lideri capabili, cu nimic mai prejos față de elita politică occidentală, lideri de care am fost mândru chiar și atunci când deciziile lor răneau orgolii. Am avut parte de lideri capabili să confrunte realitățile politice interne și internaționale cu înțelepciune și eleganță, scoțându-ne din izolare când a fost cazul, cu demnitate, făcându-ne mândri că suntem parte a unei echipe.

Am fost împreună când Guvernul României a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, când România a devenit parte a NATO, când am luptat cu deciziile nedrepte de tăieri de salarii și pensii. Am fost împreună când am câștigat alegeri și când am pierdut.

Cei care mă cunosc mai bine știu că eu vin din Caraș Sverin, din Banatul Montan. Nu din Oltenia, nu din Muntenia, nu din Moldova. Vin dintr-o regiune istorică în care de 24 de ani, de când sunt foarte implicat în politică, au existat confruntări politice și electorale adevărate. Colegii din Ardeal pot înțelege exact la ce mă refer.

Am reușit să câștig serii întregi de alegeri în ultimii ... ani și numai bănățenii și ardelenii din PSD pot înțelege exact ce efort au presupus aceste victorii. Ele, însă, au făcut ca organizația județeană PSD Caraș Severin să fie acum una puternică. Am reușit din toate înfrângerile și din toate victoriile să înțeleg bine ce înseamnă politica internă din România. Pentru că toate cele întâmplate le-am trăit personal.

Este dezamăgitor, însă, ca acum, după toată această istorie comună, să constat că nu mai există niciun fel de respect pentru toate aceste eforturi. Mai ales din partea unor persoane care nu au fost alături de noi atunci când treceam prin cele mai cumplite momente. Este nedrept și umilitor ca eu, asemenea unor alți colegi ai mei din PSD, să așteptăm fiecare CEX al partidului întrebându-ne dacă acela va fi momentul în care vom fi puși în discuție și judecați de persoane care în marea lor majoritate nu au trăit în acest partid niciodată momentele de care am avut noi parte.

Aceasta stare de fapt o consider umilitoare și intolerabilă! Dar în politică înfrângerile sunt, câteodată, mai valoroase decât victoriile, iar victoriile pot fi calea către înfrângeri dramatice.

După 24 de ani de politică activă, de valori susținute, de victorii și înfrângeri, în și pentru Partidul Social Democrat, am decis astăzi să mă despart de drumul pe care partidul a luat-o. Numai în cel mai crunt sistem, totalitarismul comunist din epoca lui Stalin, se spunea că deviaționistul este acela care merge înainte atunci când partidul o ia la dreapta. Eu prefer să mențin același drum pe care l-am urmat de 24 de ani alături de PSD. Numai că astăzi PSD merge pe alt drum. Eu vreau să merg în continuare într-un partid social democrat european, pro-american, preocupat de agenda românilor și nu de răfuieli politice și de agende personale.

Le sugerez tuturor celor care se vor supăra de acest gest politic, să nu caute explicații în ocultele statului paralel, în false dosare, în vanități rănite sau în lupte politice trecute sau prezente. Să caute explicații în viitor, în ceea ce se construiește astăzi în PSD și pe lângă PSD. Să se gândească bine la experiența altora care s-au crezut nemuritori și s-au jucat iresponsabil cu puterea, ajungând în final victimele propriei lor puteri.

Sunt mai mult decât convins că majoritatea zdrobitoare a colegilor mei îmi împărtășesc opiniile și valorile. Poate nu au încă determinarea și curajul unui gest în acest sens. Sunt foarte convins că viitorul foarte apropiat ne va aduce într-un fel sau altul din nou împreună.

Având în vedere toate cele de mai sus, precum și multe altele, mi-am depus demisia din PSD și adeziunea la grupul parlamentar în care regăsesc valorile pe care le-am susținut și le susțin în continuare. La PRO România.

Voi fi în politică și voi face politică așa cum știți că s-a întâmplat în ultimii 24 de ani și voi încerca la fel de mult să nu dezamăgesc”, a transmis Ion Mocioalcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel