Data publicării:

Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei. Infracțiuni contra umanității

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

A fost pus sub acuzare fostul președinte Ion Iliescu.

Fostului preşedinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, anunță Parchetul General.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea 'Mineriada din 13-15 iunie 1990', procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, transmite Parchetul General într-un comunicat, citat de Agerpres.

Acasă la Ion Iliescu 

Vineri dimineață, o echipă de anchetatori de la Parchetul General a fost acasă la Ion Iliescu pentru a-l înștiința că a fost pus din nou sub acuzare. A fost desfășurată o procedură specială de punere sub acuzare, deoarece, având 94 de ani, fostul președinte nu se poate deplasa la sediul Parchetului.

Foto: Agerpres

Pentru a evita jurnaliștii, procurorii au intrat pe o poartă din spatele vilei unde locuiește Iliescu. Aceștia au stat doar zece minute în locuință.

Pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre au fost chemaţi pe rând la sediul Parchetului General joi.

Citește și: Fostul premier Petre Roman, pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei

Probele, anulate în instanță

Probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță, astfel procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar.

În iunie 2017, Ion Iliescu, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, au fost trimiși în judecată, însă în decembrie 2020, restituirea dosarului la Parchetul Militar a fost decisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Foto: Agerpres

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

Vezi și: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și mulți alții aduși la Parchetul General și puși sub acuzare de infracțiuni contra umanității. Iliescu audiat de acasă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel