Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Ion Haiduc, actor. Din „întâmplare” în întâmplare
Ion-Haiduc
A vrut să devină medic și este actor. Pune actoria pe seama întâmplării și a jucat în peste cincizeci de filme.
"Săriți, că-l omoară pe tata, tata!”
Care a fost imboldul care v-a trimis spre actorie?
Actor am ajuns din întâmplare. Tatăl meu a murit ca șef de gară, dar până să ajungă ceferist i-a plăcut foarte mult teatrul. Avea o fire artistică. Nu prea a avut legătură cu CFR-ul, dar viața și războiul l-au obligat să ajungă șef de gară. Ca ceferist, a activat într-o formațiune de teatru de amatori. Țin minte că eram foarte mic și mama m-a dus la tata la teatru să vedem cum juca el în „Năpasta” lui Caragiale. Mi s-a părut foarte ciudat când a sărit ăla cu toporul și-am început să strig „Săriți, că-l omoară pe tata, tata!”. Sigur că are o parte hazlie, dar contactul meu cu lumea „prefăcută” a teatrului s-a produs de atunci.
De ce ați ales, inițial, medicina?
Întâmplarea a făcut că părinții mei s-au despărțit și am rămas numai cu mama, care avea o repulsie față de profesia asta de actor. Avea impresia că din cauza asta s-a despărțit de tata. Pentru că mama avea un cult pentru profesia de medic mi-a insuflat această pasiune.
Și totuși actor.
Totul a mers bine până-n clasa a zecea, când mergând pe stradă cu un prieten de-ai mei, am văzut pe strada un afiș pe care scria că Școala Populară de Artă deschide cursurile pentru diferite secții și pentru... chitară. Era nebunia cu Beatles. Am zis să mergem să ne înscriem. Nu știu ce s-a întâmplat că atunci când am ajuns acolo, m-am uitat încă o dată pe lista de oferte și am văzut că ultimul era teatru. Am zis că eu mă duc la teatru. Nu știam nici măcar o poezie. Nu eram pregătit. M-am dus, mi-au dat un volum de Eminescu, am citit o poezie și m-au admis. Întâmplarea, iarăși întâmplarea, a făcut ca acolo să fie profesoară o mare actriță la acea vreme, Geta Angheluță. Era o actriță de nota nouă. Era bună spre foarte bună, dar era excepțională ca pedagog. Ne vorbea atât de frumos despre meseria de actor, despre teatru, despre institut. Când spunea cuvântul institut, era cum ai visa paradisul, era ceva de neatins. Era un singur institut la București. Noi eram în Timișoara. Asta m-a făcut ca în clasa a unprezecea, în loc să merg la meditații la anatomie, pe care mama le plătea, să merg la ștrand cu poeziile sub braț.
„Discipolul diavolului”
Când ați conștientizați că sunteți actor?
Conștientizarea a apărut la mine ceva mai târziu, după vreo trei ani de la debutul de la Satu Mare. S-a întâmplat ca după ce am terminat stagiatura, m-am mutat înapoi la Timișoara, de unde mă și trăgeam. Am facut un rol într-o piesă englezească a lui George Bernard Shaw, „Discipolul diavolului”. M-a văzut cel mai mare cronicar de teatru de atunci, Valentin Silvestru. A făcut un gest extraordinar. El era din bucurești și a venit la Timișoara să ne vadă. După ce a văzut vreo patru spectacole, a scos un caiet ca un catalog și a început să facă o analiză a tuturor actorilor. Când a ajuns la mine a spus: „Ion Haiduc, v-am văzut la absolvire, apoi v-am văzut la Satu Mare, vă văd astăzi într-un rol. Ați evoluat foarte bine.”. Chiar făcusem un rol pentru care am fost consemnat în „România Literară”, adică nu era puțin. La ora asta, apropo, e vraiște. Nu mai există un criteriu valoric, pentru că nu mai există oameni ca Valentin Silvestru care să stabilească pe bune și pe drept o ierarhie. După discuția cu Valentin Silvestru n-am dormit toată noaptea. Atunci am conștientizat și am zis: „Măi, Haiduc, păi tu nu ești de capul tău în lumea asta. Nu prea faci tu ce vrei că te dai tu că ești actor. E cineva care te contabilizează și care te urmărește și-ți urmărește evoluția.”. A fost momentul de declic, în momentul în care am realizat că am de făcut o profesie, care de mine depinde dacă o duc în derizoriu, în nimic, sau o duc în glorie. M-am ținut de ea cu multă seriozitate, iar la distanță de zece ani, în '83, același Valentin Silvestru îmi oferea premiul de cel mai bun actor pe țară.
Cum sunt actorii tineri?
Eu chiar am plăcerea să joc cu câțiva tineri în acest moment, în teatrul meu. Nu poți să joci cu actori în vârstă, așa cum sunt eu, deși, eu nu sunt în vârstă. Pot să spun despre mine doar că sunt tânăr de mai multă vreme. Am câțiva tineri foarte talentați. Simt o lipsă de educație teatrală la ei. Nu la toți. Simt o lipsă de preocupare pentru cărți. Totul patinează pentru succesul imediat. Au venit televiziunile cu tot felul de telenovele și filmulețe. Întâmplător, am jucat și eu într-unul. Am încercat, cum am încercat și la „Fetele marinarului”, să vin cu seriozitatea profesiei mele. Acum la „Narcisa”, doamna Draga Olteanu face școală cu ei. Mai țipă la ei: „vedeți cum vorbiți, vedeți că nu vi se aud finalurile de cuvânt, vedeți că începeți să cântați”, lucruri pe care le învață în primul an de facultate.
"Niște suferitori de cultură m-au atacat și au spus că am deschis canalul scursorilor de telenovele”
Care este diferența între actorul de teatru și actorul de film?
Există un regizor, Cristi Puiu, care a luat șapte mii de premii, pe care l-am întrebat dacă vine la teatru și a spus: „Nu, eu nu merg la teatru.”. el este de părere că actorii de teatru nu pot să facă film. Din păcate, există un curent acum minimalist, adică toți vorbesc printre dinți. Ei spun că abordează firescul. Trebuie să le spun că marii actori ai cinematografiei mondiale au plecat din teatru.
Ați înființaț prima școală de actorie din Europa de Est. De ce nu mai există această școală?
Nu mă pricep la afaceri și s-a dovedit că-i așa. Am avut niște asociați și în loc de profit erau datorii. Nu a mai fost rentabilă. A fost unul din criterii, dar poate cel mai important a fost unul de ordin moral, pentru care n-am mai continuat. Era o școală de actorie de film, de termen scurt, adică de două luni. Ce însemna două luni? Sigur că-n două luni nu înveți nimic, dar înveți măcar un abc. Începuseră telenovelele sud-americane să vină peste noi. Televiziunile de atunci spuneau că vor începe să producă filme de genul ăsta. Astfel, ar fi fost o piață de deschidere. Făcusem un mic scenariu de un sfert de oră cu șase personaje fixe. De fapt, îi învățam să vorbească firesc, să se uite sau să nu se uite-n cameră, să se obișnuiască cu aparatul de filmat. Pe mine nu m-a învățat nimeni arta filmului. Dacă m-aș duce la un curs acum, mi-aș da seama câte greșeli am făcut în cele cincizeci de filme pe care le-am făcut. Un alt motiv a fost presa. Niște suferitori de cultură m-au atacat și au spus că am deschis canalul scursorilor de telenovele.
Un fenomen des întâlnit: invitații emisiunilor tv ajung „actori”. Ce-i de făcut?
Totul este pus sub semnul banului. Sunt convins că dacă Meryl Streep vine aici și care pe mâna ăstora, în competiție cu Oana Zăvoranu, un producător o va alege pe Oana Zăvoranu, pentru că și-a pus poalele-n cap două-trei luni pe toate posturile de televiziune și lumea se uită. Un mare regizor, un mare producător se va uita la Meryl Streep.
"Dacă la vârsta mea am numai câte am, probabil că numai atât merit”
Cum ați reacționa dacă cineva v-ar propune să jucați în filmul propriei vieți?
M-am gândit de multe ori. Sigur că toți spunem despre viața noatră că e ca un roman, dar a mea chiar e. Au fost niște răsturnări de situație la care nici cei mai tari scenariști nu s-ar gândi. Viața bate filmul fără îndoială și-n cazul meu se adeverește. Mi-am pus problema. Nu știu dacă aș putea să fiu cel mai bun actor în filmul vieții mele. Sigur că trăirile pe care le-am avut sunt numai ale mele, sunt unice. De la disperări să mă arunc pe geam către Magheru sau spre Intrarea actorilor, de la fericiri când spuneam "Doamne, oprește clipa asta pe vecie că prea e frumoasă"...le-am trăit pe toate. Am părăsit femei și le-am lăsat disperate, am fost părăsit de femei și m-au lăsat disperat. Le-am trăit pe toate. Cum s-ar putea reflecta ele ca să apară cel mai exact într-un film nu știu. Chiar nu știu.
Dacă ați juca în filmul vieții dumneavostră, care ar fi singurul lucru pe care l-ați schimba?
Nu știu dacă aș schimba ceva. Sigur că mi-ar fi plăcut să întâlnesc omul, oamenii sau societatea care să zică: "Bă, Haiduc, tu meriți mai mult de atât!". Dar apoi vin si zic că dacă la vârsta mea am numai câte am, probabil că numai atât merit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
actor
beatles
caragiale
draga olteanu
intamplare
ion haiduc
napasta
valentin silvestru
