Data publicării:
Ion Crăciunescu vrea schimbarea regulii offside-ului: O să ajungem la fanta de lumină, cum zic eu
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu este de părere că regula offside-ului ar trebui schimbată.
“Este un VAR care nu limpezește, la noi tulbură lucrurile VAR-ul, nu poate să lămurească. Unele faze sunt de competența VAR-ului, dar eu sper că International Board va schimba regula offside-ului care mi se pare una pe care ei au dus-o la niște limite în care numai VAR-ul poate să decidă, nu și omul. Fotbalul nu este creat pentru microscoape, fotbalul este creat pentru ca toată lumea să vadă lucrurile clare și cred că la offside se va interveni și se vor schimba regulile jocului.
Eu aș propune, domnule, ești în offside când între tine și adversar e un spațiu, cum ziceam eu, fanta de lumină. Se va ajunge aici, o să vedeți, pentru că așa mi se pare nomrla. Dacă punem 10 camere și tragem 10 linii, și linia e îngustă sau nu… Nu ăsta e fotbalul. Facem geometrie din fotbal și nu mi se pare normal. Cred că se se va sta pasiv la așa ceva fiindcă fotbalul e pentru oameni mai mult, nu camere care să ne dea verdictele. Fotbalul e practicat de oameni, nu e un fotbal între camere”, a explicat Ion Crăciunescu la SportTotalFM.
Offside "problematic" la Barcelona - Real Madrid
Antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat după eşecul cu FC Barcelona (1-2) de pe Camp Nou că a rămas cu îndoieli asupra ofsaidului dictat de VAR la golul lui Asensio din minutul 83, transmite EFE.
Meciul a fost complet din primul până în ultimul minut. Nu am câştigat din cauza ofsaidului, despre care mai avem îndoieli, a declarat antrenorul italian la conferinţa de presă de după meci.
Real Madrid a condus cu 1-0 prin autogolul lui Ronald Araujo (9), dar catalanii s-au impus in extremis după golurile lui Sergi Roberto (45) şi Franck Kessie (90+2).
În ciuda înfrângerii, Ancelotti a spus că echipa sa va câştiga ceva în acest sezon cu astfel de meciuri . El a adăugat este foarte mândru de evoluţia echipei lui: Jocul a fost foarte bun, iar schimbările au fost foarte bune. Ne vom lupta până la final în toate competiţiile cu mare încredere', scrie Agerpres'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News