Data publicării:
Ion Crăciunescu, după o declarație a lui Edi Iordănescu: Îmi vine să sparg televizorul
Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Israelului, 2-2 (2-0), marţi seara, într-un meci amical desfăşurat la Netanya.
Tricolorii au scăpat printre degete prima victorie în mandatul selecţionerului Edward Iordănescu, după ce au condus la pauză cu 2-0.
Fostul mare arbitru internațional, Ion Crăciunescu, a spus că i-a venit ”să spargă televizorul” după rezultatele negative ale echipei naționale. Mai mult, Crăciunescu nu înțelege cum Edi Iordănescu se poate declara ”mulțumit”.
”Când aud selecționerul ce spune, că e mulțumit, și mie îmi vine să sparg televizorul de oftică pentru că am pierdut, eu ce să mai spun atunci?
Una e cum te duci, că nu au mers prima dată în Israel. Nu e mai bine să luăm un antrenor care a mai fost pe undeva, care are experiență? Eu aveam o altă garanție. Aveam altă încredere în Boloni, spre exemplu”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Ion Crăciunescu a reacționat și după ce Edi Iordănescu i-a chemat pe toți românii alături de echipa națională și a cerut susținere pentru jucători.
”A spus să venim în jurul echipei naționale, noi venim, dar ce să facem la final, să-i aplaudăm pentru ce au făcut? Cea mai bună performanță a naționalei e că joacă o repriză bună.
Să spunem că în prima repriză a jucat, mi-a arătat un ritm satisfăcător pentru mine. Am jucat cu Israel, cu tot respectul, dar nu e Germania sau altcineva”, a transmis Ion Crăciunescu, mai precizează sursa citată.
Citește și Israel - România. Edi Iordănescu, prima reacție după ce tricolorii au fost egalați pe final: Mă așteptăm să se întâmple asta
„A fost o prima repriză foarte bună, am stat bine în teren, am controlat zonele, organizare defensivă foarte bună şi cu momente de reacţie foarte bune. Prima repriză a fost totală din punctul meu de vedere. În repriza a doua am pierdut energie, am pierdut din agresivitate şi am pierdut iniţiativă şi teren. Dar prin ce am trecut în aceste zile, ce probleme am avut, mă aşteptam să se întâmple acest lucru.
Asta este, încercăm să analizăm, să ne inspirăm şi din lucrurile care au fost bune şi foarte bune şi în acelaşi timp să analizăm ce a fost mai puţin bun.
Şi în prima repriză am avut ocazie de 3-0 şi în a doua am avut 3-4 ocazii mari. Din păcate plecăm cu un egal şi sper să fi terminat aceste momente de naivitate acum şi în iunie să avem un alt echilibru mental. Ştiind contextul, ştiind prin ce am trecut, cât de greu mi-a fost, vreau să salut în mod deosebit eforturile echipei.
Au fost multe momente foarte bune, am arătat un fotbal bun, am arătat că putem să ne organizăm foarte bine şi, dacă eram mai inspiraţi, puteam să plecăm cu un rezultat care conta pentru moralul nostru, în special al echipei. Am avut doi adversari extrem de competitivi şi Israel e o echipă cu multă calitate”, a spus Edi Iordănescu, după meci. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News