Data publicării:
Ion Clămparu, unul dintre cei mai temuți interlopi, adus în țară cu trupele SIAS- VIDEO
Ion Clămparu, unul dintre cei mai temuți interlopi români, urmărit de Poliția Română timp de un deceniu, a fost extrădat, vineri, de autoritățile spaniole și predat forțelor române.
În România, Ion Clămparu a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru proxenetism și a fugit din țară, în 2004. Autoritățile române l-au vânat un deceniu. În urmă cu aproape 11 ani, el a fugit în Spania, unde a pus bazele unei rețele de proxenetism.
În Spania, Ion Clămparu a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, tot pentru proxenetism.
Despre Ion Clămparu se spunea la un moment dat că a condus cea mai vastă rețea de proxenetism din Europa. Ion Clămparu ar fi obligat circa o sută de femei să se prostitueze.
El a fost adus în România cu ajutorul unei mobilizări fără precedent a SIAS (Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale).
Clămparu va executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și întreruperea cursului sarcinii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News