Data publicării:

Iohannis, vizită de stat în Italia

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 14 - 17 octombrie, o vizită de stat în Republica Italiană, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.

Este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui şef al statului român, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis joi. Duminică, 14 octombrie, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, preşedintele Iohannis va avea o întrevedere cu reprezentanţi de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic. În cursul serii, şeful statului va participa la un moment simbolic al vizitei, cu încărcătură deosebită pentru relaţia bilaterală dintre cele două state - iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.

Întâlnire cu președintele Italiei

Luni, 15 octombrie, vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două ţări şi de cooperarea în plan european, internaţional şi securitar. 'În cadrul dialogului, o atenţie deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundării Parteneriatului strategic consolidat, întăririi cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, precum şi pe teme internaţionale', se precizează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel