Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român a avut joi, la Bruxelles, o întrevedere cu cancelarul Republicii Austria, ţară care deţine în prezent Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. "Discuţiile, care au avut loc în marja reuniunii Consiliului European, s-au axat pe subiectele actuale ale agendei europene, din perspectiva asigurării continuităţii de acţiune între cele două Preşedinţii succesive ale Consiliului Uniunii Europene", informează Administraţia Prezidenţială.
Totodată, Klaus Iohannis şi Sebastian Kurz au evocat contextul european complex în care se realizează tranziţia la Preşedinţia rotativă a Consiliului UE între cele două state, marcat de procesul Brexit, alegerile pentru Parlamentul European, finalizarea procesului de reflecţie privind viitorul Uniunii sau negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.
"România va acţiona cu pragmatism şi responsabilitate"
Dacă în urmă cu puţin timp anunţa că România nu e pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE, iată că acum preşedintele şi-a modificat discursul. "Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că România va acţiona cu pragmatism şi responsabilitate pe durata mandatului său la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind ca, prin acţiunile sale, să contribuie la avansarea negocierilor pe dosarele prioritare la nivel european, în efortul comun de a obţine rezultate în beneficiul întregii Uniuni", precizează Administraţia Prezidenţială. Conform sursei citate, Sebastian Kurz şi-a exprimat "sprijinul pentru obiectivele şi priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene".
"Totodată, cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea vizitei pe care cancelarul austriac urmează să o efectueze în România, în data de 21 decembrie", mai arată Administraţia Prezidenţială.
Vezi şi: Ore suplimentare pentru elevi. Andronescu, anunţ
Vestele galbene. Moţiunea de cenzură a stângii, rezultatul votului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video