Data publicării:
• Iohannis, șantajat de Lazăr? Coita: Românii se vor cutremura când vor afla
Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat, astăzi, că a trimis in judecată Dosarul Revoluției. Klaus Iohannis a transmis un comunicat prin care salută gestul acestuia. Cum comentează politologul Alex Coita întreaga situație, după ce Călin Popescu Tăriceanu a declarat că refuză să meargă la consultările de la Cotroceni afirmând că "aș vrea să cred că dl Iohannis nu este șantajat de dl Lazăr".
"Mi se pare complet deplasat să mergem să discutăm (la consultările de la Cotroceni - n.red.) despre justiție când unul dintre diriguitorii ei se dovedește un zelos fost procuror comunist care nu a ezitat să-și clădească cariera pe lacrimile și suferințele deținutilor politici. Retineți, eu nu am cerut pedepsirea dlui Lazăr pentru ce le-a făcut deținuților politici de la la Aiud, deși cred că sunt vreo câteva fapte penale în cele săvârșite de dânsul, ci doar o ieșire din cadrul public. Aș vrea să cred că cele câteva zeci de dosare pe care Dl Lazăr i le-a închis dlui Iohannis nu sunt motivul pentru care acesta din urmă nu ia decizia revocării procurorului general. Cum la fel aș vrea să cred că dl Iohannis nu este șantajat de dl Lazăr cu dosarul soției dlui președinte", a spus Tăriceanu.
"Lazăr a fost mai mult decât un colaborator al Securității"
"Cred că Augustin Lazăr a fost mai mult decât un colaborator al forţelor de securitate. Acei colaboratori, informatori scriau note despre cunoştinţe, rude, care puteau sau nu să ducă la repercusiuni împotriva acelor oameni. De multe ori, erau simple note care nu duceau la nimic. În cazul lui Augustin Lazăr, domnia sa a pus în operă voinţa de represiune a statului. Este o posibilitate. Prima posibilitate este că Augustin Lazăr chiar a crezut că cel mai bine este ca acel om să mai stea în puşcărie, legat cu un belciug, încă un an şi jumătate.
Domnia sa a considerat judicios să îi mai dea încă zece zile de carceră, de detenție solitară pentru că şi-a permis să scrie o poezioară, caz în care Augustin Lazăr este un torţionar. Dar eu nu cred asta. Eu cred că pur şi simplu a făcut ceea ce a făcut pentru ca asta a crezut că se aştepta de la el, de la securişti. Ori i s-a spus, ori ca să poată fi ok în carieră a ignorat că de decizia lui atârnau viaţa şi libertatea unui om", a spus Alex Coita, la Antena 3, în timpul emisiunii "Ediție Specială" cu Cătălina Porumbel.
Iohannis, şantajat de Lazăr cu dosarul soţiei?
"Nu ştiu ce să zic... Sincer, cred că dincolo de multe declaraţii frumoase, clişee, există o încrengătură de interese şi de condiţionări reciproce între oameni care se prezintă ca instanțe morale, o încrengătură care, dacă va fi revelată, îi va face pe români să se cutremure, când vor afla", a mai spus Coita.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News