Data publicării:

Iohannis, reacție după prezența scăzută la vot. Sfat pentru partide

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis a reacționat după prezența redusă la vot la alegerile locale 2016. 

"Sunt tradiţii diferite, în diferite ţări. Cel puţin pentru România cred că, în această etapă, votul obligatoriu nu este o soluţie. Eu am trăit şi în regimul în care votul a fost obligatoriu şi nu ne-a ajutat cu nimic. Pentru schimbarea regimului a fost nevoie, din păcate, de sacrificii mari şi chiar la început, după Revoluţie, acesta a fost unul din motivele pentru care în România nu s-a pledat pentru votul obligatoriu. Cred că nici în această etapă votul obligatoriu, în România, nu ar schimba fundamental comportamentul alegătorilor", a declarat Klaus Iohannis, întrebat dacă votul obligatoriu ar putea fi o soluţie pentru România, la fel cum există în Luxemburg, în contextul prezenţei scăzute la urne la alegerile de duminică, potrivit Agerpres.

Președintele a adăugat: "Ceea ce cred că este important este cum acţionează partidele. Partidele trebuie să aibă oferte suficient de interesante, atractive pentru alegători, pentru ca alegătorul să meargă şi să voteze pentru ceva. De prea multe ori în România alegătorii s-au dus şi au votat împotriva a ceva, nu pentru un proiect politic sau pentru un candidat. Cred că noi putem să îmbunătăţim prezenţa la vot îmbunătăţind pur şi simplu oferta electorală".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel