Data publicării:
Iohannis: PSD încearcă să amputeze puterile președintelui
Președintele Klaus Iohannis spune că PSD încearcă să amputeze puterile președintelui.
"De ce încearcă PSD-ul să amputeze puterile președintelui? Am văzut prima dorință atunci când s-a modificat legea ANCOM, atunci când președintele a fost eliminat din procedura de numire a președintelui ANCOM. A continuat discuția pe noile legi al justiției, atunci când puterea președintelui a fost diminuată față de situația anterioară, din legile care au fost în vigoare. Se pune întrebarea, nu cumva aceste legi au fost modificate și pentru a diminua puterea președintelui? Este clar că PSD-ul încearcă prin toate mijloacele de care dispune să diminueze această putere. Din păcate, decizia CCR vine exact în aceeași linie și aceeași logică de diminuare a puterilor președintelui. De aici apar întrebările. Dacă citim motivarea, se pune întrebarea, care mai este statutul procurorilor în România? Mai sunt procurorii independenți, așa cum trebuie ca să fie eficienți sau sunt duși procurorii în subordinea ministrului Justiției, mai mult decât sub autoritate, așa cum scrie în Constituție? O altă întrebare care se pune în același context: Avem un nou super ministru al Justiției care decide și președintele execută? Ce mai este CSM-ul? Cum poate CSM-ul să-și îndeplinească rolul principal de garantare a independenție justiției? Iată întrebările la care trebuie să răspundă și unii și alții," a spus Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News