Data publicării:

Iohannis: Politicienii ar trebui să ia aminte. Lecţia cea mai preţioasă a zilei de 3 octombrie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Marţi, 3 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a spus că Ziua naţională a Germaniei este un moment cu totul aparte în istoria germană şi europeană. De asemenea, a subliniat că politicienii de la Bucureşti ar trebui să ia aminte că niciun proiect de ţară nu are şanse de reuşită dacă nu se întemeiază pe unitate naţională şi solidaritate. 

"Reîntregirea Germaniei, începută simbolic cu prăbuşirea Zidului Berlinului şi încheiată la 3 octombrie 1990, a precedat şi a creat condiţiile favorabile pentru reîntregirea continentului. Europa unită este profund legată de unificarea celor două state germane. Datorită acestor prefaceri istorice ne aflăm astăzi aici, români şi germani, ca prieteni şi parteneri europeni. Această zi reprezintă simbolul stăruinţei unei naţiuni de a-şi depăşi condiţia impusă de vremuri potrivnice şi de a-şi împlini aspiraţiile istorice fireşti la unitate. Este o poveste despre lideri vizionari, dar şi despre oameni simpli, însufleţiţi de speranţa şi entuziasmul unui nou început.

Lecţia cea mai preţioasă a zilei de 3 octombrie - la care poate este bine să ia aminte şi liderii politici de aici, de la Bucureşti - este că niciun proiect de ţară nu este cu adevărat durabil şi cu şanse de reuşită dacă nu se întemeiază pe unitate naţională şi solidaritate, înţelese în sensul cel mai bun şi cel mai larg al cuvântului", a spus Klaus Iohannis, la recepţia organizată cu ocazia Zilei unităţii germane.

"Departe de a fi un semn al trecutului, sunt pe deplin convins că sentimentul unităţii care ne caracterizează atât de profund este resursa care animă dorinţa noastră comună de a trăi într-o Europă puternică şi unită", a mai spus preşedintele României.

De asemenea, a precizat că relaţia româno-germană este solidă, de natură strategică, şi se fundamentează pe multe realizări tangibile, dar şi pe dorinţa de a construi împreună un viitor european mai bun. A mai spus că este recunoscător pentru sprijinul constant al partenerilor germani în eforturile României de a "edifica o democraţie puternică şi matură, guvernată responsabil sub cupola statului de drept".

[citeste si]

"Progresul pe care România l-a realizat în interiorul Uniunii Europene este incontestabil. Ca ţară francofonă, cu un consistent patrimoniu cultural german, sunt îndreptăţit să cred că locul legitim al României este alături de motorul franco-german al Uniunii Europene. Potenţialul pe care această formulă de cooperare îl are este vast, mai ales într-o perioadă în care devine stringentă implicarea tuturor forţelor care susţin în mod real cauza integrării europene. De aceea, o repet şi astăzi: România este pregătită să facă parte din nucleul relansării proiectului european", a spus preşedintele României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel