Data publicării:

Iohannis, pasul 2. Decizie CCR, desemnarea lui Orban conflict constituţional. Petre Lăzăroiu: Asta a fost problema

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS, de ce desemnarea lui Ludovic Orban a fost interpretată ca un conflict de natură constituţională între preşedinte şi Parlament, dar şi ce trebuie să facă preşedintele Klaus Iohannis în continuare. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Motivarea CCR poate să vină când trebuie sau chiar şi mai târziu, în funcţie de cât de repede se redactează. Preşedintele are comunicatul, ştie că s-a admis, nu depinde de motivare. Dacă vrea să fie blindat zice că o aşteaptă, dar el nu are prea multe opţiuni acum. Trebuie să vină cu o altă propunere, să desemneze o altă persoană care să formeze Guvernul, acea persoană să vină în Parlament şi să ceară votul.", a explicat Petre Lăzăroiu pentru DC NEWS. 

De ce nu trebuie desemnat tot Orban

"Nu numele, nu persoana Ludovic Orban a fost problema CCR. Problema a fost desemnarea lui Ludovic Orban în condiţiile în care şi el şi preşedintele ştiau că nu vor să treacă Guvernul. Atunci desemnarea a fost forţată. Desemnarea trebuie făcută în ideea în care se coagulează o majoritate, iar premierul desemnat face un Guvern pe care să îl treacă. S-a încălcat spiritul Constituţiei, nu litera ei. Greşeala lor a fost că au spus în Consiliul Naţional să nu îl voteze pe Orban. Deci înseamnă că ei au provocat această criză politică, pentru a forţa anticipate. La anticipate se ajunge dacă nu mai există o majoritate, dacă nu se mai pot înţelege. Dar acea majoritate există! 

Şi dacă nu ar fi spus-o pe faţă, lucrurile astea se mai şi văd. Este evident că acea persoană nu voia să treacă Guvernul. Spiritul Constituţiei nu este să pice două Guverne şi să mergem la anticipate.", a mai declarat judecătorul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel