
„Oamenii s-au simțit jigniți. Greva a arătat politicienilor și românilor că și dascălii știu să își ceară drepturile. Și eu și Guvernul am înțeles că sunt solicitări legitime.
Greva a durat un pic mult. Se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli? Fiindcă liderii de sindicat tot vin și pleacă, dar ei sunt un fel de interfață, ei se duc și consultă oamenii. E extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere. De aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această OUG pentru că a înțeles că sunt solicitări legitime.
Eu sper să se înțeleagă bine la nivelul sistemului și oamenii să se întoarcă de marți la școală pentru că nu mai au de ce să facă grevă. Pe termen mediu și lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creșteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris garanții că Guvernul se va ține de ceea ce a promis.
Eu cred că foarte mulți dascăli se vor întoarce la școală și bine fac.
Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care trebuie să dea examenul de bacalaureat. După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva? Dacă liderii de sindicat nu se înțeleg între ei, profesorii vor înțelege”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre greva din educație.
Klaus Iohannis a făcut precizări, la Chișinău, privitoare la greva din sistemul de învățământ românesc și la proiectul „România Educată“.
„Clasa politică a neglijat educația 30 de ani aproape. Prima dată când educația a fost pusă la nivelul cuvenit a fost cu ocazia programului meu „România Educată“. Sigur, știm cu toții că educația se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire, este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis, iar dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De aceea oamenii au fost foarte supărați când în Parlament, din proiectul legii a fost scoasă exact partea cu salarizare.
A fost prevăzut că salarizare în învățământ, la nivel de debutant, începe de la salariul mediu din economie. Când a fost scos acest articol, oamenii s-au simțit jigniți și de aceea am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime“, a spus Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video