Iohannis, mesaj pentru Republica Moldova
Klaus Iohannis a subliniat că România trebuie să sprijine în continuare drumul european al Republicii Moldova. El a spus că sprijinul României trebuie să fie unul instituțional și economic.
"România şi Republica Moldova au o relaţie specială şi privilegiată, care se bazează pe istorie şi limbă comună. Această relaţie este una specială, pe care dorim să o păstrăm şi să o protejăm. România are dreptul şi insistă să păstreze o relaţie specială cu Moldova. Această relaţie specială trebuie să aibă şi un fundament solid, unul instituţional. România trebuie şi vrea să sprijine Moldova, asta înseamnă că trebuie să sprijinim instituţiile din Moldova să devină mai performante, mai puternice şi mai transparente. Asta înseamnă că România trebuie să se implice în economia Moldovei, dar nu în sensul să încercăm să dirijăm ceva acolo. Sunt investiţii, realizând conexiuni energetice cu Moldova, în sensul de a le uşura dependenţa faţă de unicul furnizor pe care îl au", a explicat Klaus Iohannis, scrie Agerpres.
România sprijină calea europeană a Republicii Moldova
El a adăugat că România nu este o ţară care vrea să cucerească Republica Moldova, să o ocupe, ci să o ajute pe calea europeană.
"Noi dorim să sprijinim instituţii moldoveneşti, nu anumite persoane din Moldova, pentru că asta a fost una dintre probleme. De multe ori, din România s-au sprijinit anumite persoane din Moldova care au performat sau nu, în loc să se sprijine instituţiile. Vrem să colaborăm cu Moldova în interesul cetăţenilor ei, prin întărirea instituţiilor şi prin mecanisme foarte corecte şi transparente, a economiei Moldovei. Aceasta este calea prin care putem să îi facem pe cetăţenii moldoveni să îşi dea seama că România nu este o ţară care vrea să cucerească Moldova sau să o ocupe. România vrea să întindă o mână Moldovei şi a o ajuta pe calea pro-europeană, care este cea mai bună pentru Moldova", a menţionat Iohannis.
Preşedintele statului a participat joi la dezbaterea "Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene", organizată la Cluj-Napoca de Grupul de reflecţie şi analiză internaţională CITADEL, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News