"Reacţia are loc de frică pentru că este vorba de doamna Kovesi, deţinătoarea unor secrete fulminante despre cei din sistem şi colaboratorii din sistem. Noi, ca PSD, nu ne-am implicat în acest scandal. Am spus ca justiţia trebuie să îşi spună cuvântul pentru că aşa ne-a învăţat doamna Kovesi. Nu ne spunea ea că trebuie să-ţi dovedeşti tu nevinovăţia şi nu ei vinovăţia? Nu ne spunea că statul de drept funcţionează perfect şi că procurorul care te anchetează şi ce şi cum.... Cum, acum, ne anunţi, doamna Kovesi, că ţi-e frică şi încerci să faci lobby, inclusiv la preşedintele României, în situaţia în care te afli? Nu vrei să răspunzi de nişte fapte care ţi se impută. Mi se pare halucinant modul în care reacţionează Cotroceniul. Oamenii aceştia se manifestă în mod public, pe un punctaj, şi punctajul nu este făcut de ei, ci de sistem. Fiecare declaraţie, prin comunicat de presă sau citită de pe foaie, toate punctajele sunt asemănătoare şi sunt făcute de acelaşi laborator", a declarat Codrin Ștefănescu la Antena 3.
Vezi și: Kovesi, citată. Klaus Iohannis, mesaj în forță
"Dacă Kovesi se detonează, se alege praful de un sistem întreg"
"Face asta de frică pentru că, dacă Kovesi se detonează, se alege praful de un sistem întreg, inclusiv de nişte secrete fulminante ale unor oameni, față de unele dosare, cum s-au închis, cum s-au lăsat la dospit pentru vremuri care vor veni şi nu mai vin. Kovesi poate vorbi despre Iohannis multe lucruri. Este singura explicaţie logică prin care preşedintele ales al unei ţări UE vine şi face presiuni, în mod public, asupra procurorilor, când este anchetată fosta şefă a DNA. Reacţia asta la anchetarea Laurei Kovesi, solicitând procurorilor aşa-zisa corectitudine maximă, nu este aceeaşi declaraţie a lui Klaus Iohannis, când s-au dat înregistrările de la DNA Ploieşti, când spunea că totul este un cancan. Vedeţi? Sunt duble măsuri. În momentul în care apar înregistrări halucinante, despre abuzurile incalaficabile, spune că este un cancan. În momentul de faţă, solicită prin presiune: "Domnule e o femeie nevinovată. O spune preşedintele României". Această dublă măsură arată doar o singură chestiune: frică paralizantă, în momentul de faţă", a mai afirmat secretarul general PSD.
Vezi și: Iohannis, sesizare CCR. Decizie: Nu poate fi acţionar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA