Data publicării:
Iohannis: Acțiune punctuală a unor persoane care N-AU ÎNȚELES NIMIC
Președintele Klaus Iohannis l-a taxat dur pe Ludovic Orban, în cadrul conferinței de presă.
În contextul în care, încă de la începutul pandemiei de COVID-19, a făcut apel la populație să respecte măsurile impuse de autorități, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă Guvernul Orban mai are autoritatea morală să dea astfel de sfaturi, după ce și-a încălcat recomandările, dar și dacă le-a atras atenția celor din Guvern pentru aceste fapte.
"Așa e, aveți dreptate! E nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea, dar haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea punctuală a unor persoane care nu au înțeles nimic. Guvernul, în ansamblu, își face treaba, și-a făcut treaba, gestionează treburile publice. Pe de altă parte, în perioada stării de urgență, a existat un regim special de achiziții și am atras atenția și atunci, și acum că, indiferent ce regim avem, legea trebuie respectată și oamenii trebuie respectați. Cine nu a respectat legea sau cine a încercat fraudulos să se îmbogățească din necazul oamenilor va plăti!", a declarat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News