„Am fost cu adevărat convins de la bun început că voi câştiga alegerile. Am realizat că trebuie să se întâmple ceva, că oamenii aşteaptă o schimbare, o înnoire. Asta m-a încurajat să merg mai departe în această competiţie. Şi tot acest lucru mi-a dat certitudinea de la bun început că am o şansă foarte mare”, a spus Klaus Iohannis într-un interviu pentru Deutsche Welle.
Iohannis a arătat că advesarii politici nu au fost pregătiți pentru acest rezultat, care i-a luat prin surpindere şi „i-a zdruncinat”.
„Poate nu chiar de la începutul campaniei, dar la scurt timp după începerea ei, am pus tema luptei anticorupţie în centrul discursului meu. Asta s-a şi suprapus, din pură întâmplare şi cu acţiunile DNA din ultimele săptămâni. Un lucru binevenit şi care trebuie continuat”, a spus președintele ales.
Klaus Iohannis a vorbit și despre lucrurile pe care vrea să le schimbe în România.
„Dacă ne uităm la şcoală, vedem că e nevoie de un sistem de învăţământ dual, similar cu ceea ce există în Germania, pentru că nu toată lumea vrea să dea bacalaureatul după 12 clase şi să se ducă la facultate. Sunt mulţi care vor să înveţe o meserie simplă, dar bună. Acest lucru nu este posibil în acest moment. În Sănătate, pacientul nostru este undeva la periferia sistemului. Trebuie să fie în centrul lui, doar aşa poate fi îmbunătăţit sistemul”, a mai afirmat Iohannis.
Klaus Iohannis, interviu: Educația din România nu se potrivește necesităților actuale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”