Iohannis, despre participarea la Ateneu: Trebuie să întrebați la Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că ţinuta culturală a evenimentului de la Ateneu privind preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România a fost foarte bună, adăugând că modul în care a fost întocmită lista invitaţilor trebuie clarificat de Guvern.
"Evenimentul a fost pregătit de Guvern. Eu am fost invitat şi ca atare am participat. Ţinuta culturală a evenimentului a fost foarte bună, lucru pe care l-am transmis domnului Ion Marin şi la decorare, restul cred că trebuie să întrebaţi mai degrabă la Guvern, cum s-a construit lista invitaţilor. Nu aş dori să comentez acest lucru", a spus Iohannis, întrebat cum apreciază evenimentul de la Ateneu în contextul în care printre invitaţi s-au aflat şi persoane cu condamnări penale.
Ceremonia oficială de inaugurare a Preşedinţiei române la Consiliul UE s-a desfăşurat joi seară, la Ateneu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Viorica Dăncilă, precum şi a oficialilor europeni.
Vezi și: Vasilescu și Drăghici, propuși din nou. Iohannis, anunțul serii: Ce va face președintele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News