Formațiunile politice din componența ACL Timiș au ales o variantă originală pentru a semnala începerea campaniei electorale: în miez de noapte și pe o ploaie torențială, membrii PNL și cei ai PDL au amenajat în centrul Timișoarei o adevărată cămară, pe rafturile căreia au pus zacuscă, dulceață, compot, pâine pe vatră, cârnați sau slănină.
Citește și: Premieră în România! Alegerile prezidențiale se joacă la pariuri: Cine e favorit și cine are cotă 999 să ajungă la Cotroceni
Creștin-liberalii au desfășurat și un banner cu un nou slogan local de campanie: "O Românie ca la neamţ în şpais" (şpais – cămară, regionalism de origine germană, n.r.).
"Am pregătit aici, cu ocazia startului campaniei electorale, ceva care să arate că ne dorim o Românie ca la neamț în șpais, cum se spune pe aici prin Banat. Putem vedea aici semne ale unei bunăstări obținute prin muncă, prin seriozitate, prin bună organizare și prin cumpătare. Și dorim ca toată țara noastră să fie rânduită după principii care să ducă în sfârșit la o bunăstare a cetățenilor. Avem convigerea că avem candidatul care poate fi cel mai bun președinte al României și că el va fi votat de cetățenii acestei țări", a declarat președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, citat de sursadevest.ro.
În pofida ploii, Nicolae Robu a fost înconjurat de câteva zeci de membri PNL și PDL, cei mai tineri dintre ei purtând costume populare.
Vezi și: Exclusiv: Tensiuni în PNL. Liderii locali se tem din cauza lui Iohannis. Ce spune al doilea om din partid
"Puteți remarca în jur acești tineri minunați îmbrăcați în costume care arată caracterul multietnic al regiuni noastre. Aici trăim în bună înțelegere, într-o conviețuire exemplară chiar la scară planetară, aș spune, români, maghiari, germani, sârbi, croați, ucrainieni și o mulțime de alte etnii, fără a conta etnia, fără a conta credința pe care fiecare dintre noi o are. Nu contează decât omul. Klaus Iohannis este un om adevărat, este un om care are toate calitățile pentru a fi un bun președinte al României", a mai liderul PNL Timiș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video