Klaus Iohannis a declarat că va adresa Parlamentului o nouă consultare pentru a lărgi aria de cuprindere a referendumului de pe 26 mai. Președintele a avertizat Guvernul României să nu emită ordonanțe de urgență în domeniul Justiției până când nu se exprimă poporul. Analistul Bogdan Chirieac a declarat, luni, la emisiunea Esențial, de la Antena 3, că, în acest moment, alianța PSD-ALDE poate să invalideze referendumul doar printr-o singură decizie.
Citește și: Președintele Iohannis, atac grav la PSD. Avertisment pentru Guvern
"Nu are nicio prerogativă legală pentru a împiedica Guvernul"
"Guvernul PSD-ALDE poate, din capul locului, să scoată de pe hartă referendumul domnului Iohannis, să-l invalideze din start. Cum? Dând ordonanțele de urgență atât de așteptate în domeniul Justiției prin care societatea româneasă este scoasă de sub tutela statului subteran. Este vorba inclusiv de acte de dreptate pentru că dacă ai fost judecat de un complet ilegal constituit, e clar că sentința nu este legală, este elementar lucrul acesta. Unii au beneficiat de această prevedere, că au fost în termen de 30 de zile, alții care au avut ghinion nu beneficiază. Deci, fundamental, dacă astăzi Guvernul PSD dă ordonanțele de urgență pe Justiție, degeaba mai face referendum domnul Iohannis. Va trebui să îl înfrunte politic pe domnul Dragnea și PSD-ul în alegeri. Domnul Iohannis speră că statul subteran îl va aresta pe Liviu Dragnea și atunci, sigur că da, cu Liviu Dragnea scos din joc, competiția politică se desfășoară altfel. Îngrijorat fiind de lucrul acesta, domnul președinte Klaus Iohannis a ieșit public spunând că avertizează Guvernul să nu emită ordonanțe de urgență. Că dacă nu, ce? Nu are nicio prerogativă legală pentru a împiedica Guvernul să dea ordonanță sau să facă proiecte de lege. Și dacă Guvernul dă, ce se întâmplă? Atunci referendumul său pe Justițe, făcut strict din motive electorale, devine total inutil, o cheltuială de 40 de milioane de euro aruncată pe apa sâmbetei", a declarat Bogdan Chirieac.
Citește și: Referendum de europarlamentare. Iohannis, nouă decizie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie