Data publicării:
Iohannis, atac la liderii politici: VOR ATENȚIE
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în România politicienii au păreri diferite în ceea ce priveşte viitorul ţării noastre în UE, însă cele două entităţi care răspund de politica europeană, Preşedinţia şi Guvernul, au aceeaşi poziţie.
Preşedintele a fost întrebat, la întâlnirea pe care a avut-o duminică după-amiază, la Roma,cu studenţi şi cadre didactice de naţionalitate română din Italia, despre faptul că unii lideri şi unele publicaţii din România îl contrazic cu privire la conţinutul declaraţiei pe care a exprimat-o la finalul summit-ului de la Roma, respectiv că în urma negocierilor purtate la nivel de lideri europeni a reuşit să nu se intre în discuţii pe varianta Europei cu două viteze.
"Păi, dacă ar fi de aceeaşi părere cu mine nu ar face notă discordantă şi nu le-ar da nimeni atenţie, aşa că folosesc metoda contrazicerii. Nu, e doar parţial adevărat. În realitate există lideri în România care au altă opinie faţă de cea exprimată de mine, numai că ei regretă că nu pot să ajungă să-şi expună părerea lor, de exemplu, în Consiliul European. Pentru a lămuri aceste chestiuni am promis în ţară încă de acum două săptămâni că, după această întâlnire de la Roma, voi avea eu grijă să existe diferite formate. şi politice şi cu societatea civilă în România, unde se discută tocmai despre aceste lucruri. Să nu creadă cineva că în România toţi politicienii au aceeaşi părere ca mine, dar România sigur are aceeaşi părere cu mine fiindcă două entităţi care răspund de politica europeană, preşedintele şi Guvernul, avem aceeaşi opinie. Deci, între opiniile exprimate de mine şi de reprezentanţii Guvernului nu o să găsiţi diferenţe sau divergenţe. Şi ăsta este un lucru bun. Dar, pe de altă parte, există, de exemplu, politicieni chiar destul de profilaţi, din păcate, care sunt de părere că noi nu trebuie să mergem pe această idee, noi trebuie să ne separăm şi să mergem mai degrabă cu state care au altă viziune", a declarat Klaus Iohannis.
Şeful statului a adăugat că, totodată, sunt şi unele personalităţi care exprimă în public opinii potrivit cărora "asta cu euro (aderarea la zona euro - n.red) nu este o treabă bună, nu trebuie făcută că ne afectează economia".
"Şi, să mergem noi aşa, de capul nostru că e mai sănătos, globalizarea cică nu-i bună. Sunt tot felul de voci pe care, însă, în niciun caz nu vreau să le suprim. Vreau să le aduc la suprafaţă, să-şi spună părerea, să fie discutată, şi, în final, cel puţin asta e speranţa mea, să ajungem la concluzia că, aşa cum face politica europeană în ultimii mulţi ani, ne dorim o integrare mai profundă, dorim să fim parte din nucleu, dorim să fim parte a Schengen, dorim să adoptăm euro la momentul potrivit, că această atitudine este în continuare prevalentă în România şi cea mai sănătoasă pentru România. Dar dacă există lideri care au altă opinie, au toată libertatea să-şi expună această opinie", a spus Iohannis.
Un concept dăunător
Acesta a adăugat, legat de Europa cu mai multe viteze, că a fost foarte implicat în discuţiile pregătitoare pentru evenimentul de la Roma, tocmai pentru a evita un concept pe care-l consideră "dăunător".
"Nu am fost singur, au fost destul de mulţi alţi lideri care au spus: 'da,aşa este nu trebuie să mergem pe conceptul unei Europe cu două viteze, ci să găsim alte abordări, pozitive' (...) Şi, aşa s-a ajuns că nu s-a dat nicăieri la întâlnirea de la Roma de ieri (sâmbătă - n.r.) Europa mai multor viteze. Eu cred că este o reuşită a României şi a celorlalţi care au aceeaşi abordare, să trecem de la o abordare care, cel puţin în sintagmă, ar fi fost una de tip 'paşi înapoi' sau negativă, să trecem la o abordare de 'paşi înainte', optimistă. Una este să vorbeşti despre Europa multor viteze, sau două viteze, unde destul de clar Europa de Est nu ar fi fost în prima viteză, şi să treci dincolo să vorbeşti despre o cooperare consolidată, cu ritmuri diferite, care este un lucru cu totul altul decât statuarea acelei diferenţe între mai multe Europe", a evidenţiat şeful statului.
De asemenea, el a argumentat că "nimănui (dintre ţările membre n.red.) nu i se trânteşte uşa în nas" în ceea ce priveşte componentele de integrare europeană, iar concluzia reuniunii de la Roma este că "toate variantele sunt deschise pentru toată lumea", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News