Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis a vizitat Insula Goree din Senegal, fost avanpost al comerţului cu sclavi

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Presidency.ro
Foto Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, miercuri, Insula Goree din Senegal, patrimoniu UNESCO şi fost avanpost al comerţului cu sclavi. 

Cu acest prilej, şeful statului a avut o întâlnire cu oficialităţile locale, a vizitat 'Maison des Esclaves' şi Liceul de fete Mariama Ba.

'Istoria nu putem să o schimbăm, dar putem să tragem învăţăminte importante de aici şi istoria tristă, inumană şi imorală pe care a avut-o acest loc trebuie să ne inspire să ne implicăm, noi, politicienii, efectiv pentru a învăţa din acest trecut trist să construim un viitor mult mai bun pentru oameni şi, probabil, cel mai important lucru care se poate învăţa de aici este că trebuie să ne implicăm şi să luptăm pentru drepturile omului, fiindcă toţi suntem egali şi, în acelaşi fel, cred că este extrem de important să învăţăm să ne respectăm reciproc, fiindcă nu este suficient să ne considerăm egali, trebuie să ne considerăm şi respectaţi unii faţă de ceilalţi.

Vă doresc să păstraţi acest monument al unei istorii triste şi prin cei care vă vizitează să reuşiţi pentru comunitatea dumneavoastră, pentru comunitatea africană să construiţi un viitor mult mai luminos', a declarat şeful statului, după vizita la Casa de sclavi, potrivit imaginilor publicate de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit din partea oficialităţilor locale o diplomă de pelerin pe Insula Goree. Şeful statului se află începând de marţi în vizită oficială în Senegal. Iohannis încheie joi turneul în Africa, început pe 13 noiembrie cu o vizită de stat în Kenya.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat vizite de stat şi în Tanzania şi Cabo Verde. Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit joi de omologul din Senegal, Macky Sall. De asemenea, va participa la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal şi la vernisajul expoziţiei 'Măşti tradiţionale africane - Măşti tradiţionale româneşti', organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român. 

Citește și -  După turneul din Africa, Klaus Iohannis pleacă în Dubai. Bogdan Chirieac: Sper să vină relaxat, pentru că nu-l mai crede nimeni

 După turneul din Africa, Klaus Iohannis pleacă în Dubai. Bogdan Chirieac: Sper să vină relaxat, pentru că nu-l mai crede nimeni. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat la Antena 3 CNN aceste deplasări ale președintelui, în contextul în care în țară lucrurile nu sunt tocmai roz, fiind și proteste ale diferitor categorii de angajați, turneul președintelui în Africa fiind deja aspru criticat de opinia publică.

Bogdan Chirieac: Era și frumos ca excursia asta să o termine în Dubai

"E foarte bine pentru domnul Iohannis, era și frumos ca excursia asta să o termine în Dubai. Asta este o vacanță oficială și eu sper că în Dubai stă câteva zile, că e și shopping-ul de Crăciun acolo, Mall Dubai este vestit în toată lumea, deci eu sper ca domnia sa să vină relaxat. (...)

Apoi intră în vacanța de Crăciun domnul președinte Iohannis. Să vedem dacă tot așa pleacă. Deci e clar, în momentul acesta, și dacă ar face ceva de-adevăratelea politico-economic, lumea nu îl mai crede pe domnul Iohannis", a spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel