Data publicării:

Iohannis a anunţat măsurile de relaxare. Chirieac: Trebuie remarcat un lucru

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Chris J Mitchell - Pexels
Foto: Chris J Mitchell - Pexels

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat măsurile de relaxare anunţate de către preşedintele Klaus Iohannis. 

Bogdan Chirieac a avut o intervenţie la România TV, după declaraţia de presă susţinută de către preşedintele Klaus Iohannis, cel care a anunţat ce noi măsuri de relaxare se vor aplica în România în perioada următoare.

Dincolo de anunţurile făcute de către Klaus Iohannis, Bogdan Chirieac a subliniat importanţa campaniei de vaccinare din România.

"Toate aceste măsuri de relaxare vin pentru ca România să fie în acord cu celelalte ţări europene. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus şi cel al persoanelor internate în spital cu forme grave a scăzut graţie faptului că tot mai mulţi români s-au vaccinat.

Trebuie remarcat faptul că în România avem o campanie de vaccinare de succes. Să nu uităm că milioane de români se vaccinează în condiţiile în care, în viaţa de zi cu zi, românii au mari dificultăţi atunci când interacţionează cu instituţiile publice. Vorbim despre ţara în care aştepţi zile întregi răspuns la o sesizare sau în care sistemul online funcţionează pe principiul: cererile online se depun la Etajul 2, ghişeul 22", a punctat Bogdan Chirieac. 

Ce a anunţat, printre altele, Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a susținut, joi seară, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după ședința cu Cîțu, Barna, Bode, Ciucă, Mihăilă, Arafat și Pistol. Președintele a vorbit despre un calendar pentru o relaxare „precaută”.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Ne pregătim de relaxare! Trebuie să fie precaută. Vrem să scăpăm de pandemie, nu să ne relaxăm ca să revenim cu restricții”, a spus, joi seară, președintele Klaus Iohannis.

"Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii, desigur. Rămân excepţiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spaţiile din interior. Deci prima măsură, în aer liber se renunţă la această mască", a mai anunţat preşedintele Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel