Data publicării:
• Iohannis, acord cu partidele. Roșca Stănescu: Este o formă de piraterie
În direct la România TV jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a făcut precizări cu privire la declarațiile președintelui Klaus Iohannis cu privire la semnarea unui acord cu partidele politice. De altfel, jurnalistul a precizat că această idee a unui pact a fost anterior adusă în discuție de către Călin Popescu Tăriceanu.
”În principiu este o formă de piraterie pentru că îmi amintesc perfect cum domnul Tăriceanu, înainte de acest scrutin care a avut loc recent, a propus un pact pe niște capitole importante, generoase, de interes comun, care ar trebui să fie de interes comun pentru întreaga clasă politică, și a propus o întâlnire în acest sens, tocmai pentru a conveni asupra unor obiective de interes național comune.
Domnul Iohannis a preluat această idee din zbor, a deturnat-o și a conceput un document pe care nu l-a discutat cu niciunul dintre partidele aflate la Cotroceni, nu a luat acordul niciunui partid și s-au trezit toate partidele, inclusiv cele care îl susțin, sub nas cu acest text care în mod lamentabil elodează chiar una dintre chestiunile cu care ne-a amețit pe parcurusul primului mandat, peședintele Klaus Iohannis, și anume România educată. Măcar o propoziție să fi existat în acest pact și despre România educată. Mai ales că în acest pact nu există nicio propoziție și despre drepturile și libertățile fundamentale ale omului sau despre suveranitatea națională. Nu numai că este o piraterie ci este o înșelătorie electorală”, a precizat Sorin Roșca Stănescu la România TV.
Vezi și: Tăriceanu, după acordul anunțat de Iohannis: Vrea să ne înveţe cum e cu şmecheriile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News