Data publicării:

Ioana Pavel: Numai iubirea ne va salva, trebuie să iubim cu seriozitate

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Interviu exclusiv cu Ioana Pavel, consilier de dezvoltare personală, despre dependențe, iubire, spiritualitate, arta de a fi părinte, tulburări emoționale, orgoliu, cunoaștere de sine, abandonarea proastelor obiceiuri emoționale și multe altele. 

Ioana Pavel, povestește-ne puțin despre tine. Câteva detalii semnificative. Cum ai ajuns să urmezi drumul studierii psihologiei?

Întâi am vrut să descopăr spiritualul la mine. Am avut o mare aplecare către asta, încă din copilărie. Nu înțelegeam religia practicată de mama mea, chiar mă încurca, mă plictiseau slujbele ortodoxe. Apoi, pe la 25 de ani am căutat mai profund semnificațiile cuvintelor din cărțile religioase și tainele bisericești. Era o formă de a-mi arăta venerația față de un Dumnezeu în care credeam din adâncul sufletului, deși nu mi-l puteam explica. Astăzi nu mai sunt așa „bisericoasă”. După niște ani de cochetat cu jurnalismul, am ajuns să lucrez la o fundație religioasă unde un preot drag m-a sfătuit să dau examen la facultatea de psihologie.

Am făcut până la urmă ce mi-au zis preoții: m-am căsătorit și am făcut psihologia. Am găsit multe lucruri folositoare în ea, este drept, dar tot cu limbaj spiritual-filosofic am rămas. Nu m-a cucerit psihologia. Nu sunt un psiholog clasic. Sunt un fel de psiholog- consilier- coach- filosof  (râde). 

Care crezi că este cel mai important lucru dintre cele pe care le învățăm studiind psihologie?

Cred că depinde de ceea ce cauți să faci cu psihologia. Nu aș recomanda să facă facultatea cineva  care doar vrea să se cunoască mai bine. Azi sunt atât de variate materialele atât în format fizic cât și online de unde se poate adăpa omul flămând de cunoaștere de sine! Dacă vrei să practici, atunci merită să o faci. Pentru mine personal, a fost binevenită și statistica psihologică. Am înclinații și formare filologice și am cam „fentat” lucrurile care țin de materiile reale. Atunci am lăsat-o să-mi activeze ceva mai mult partea stângă a creierului- nu doar statistica, dar și psihologia experimentală care conține multă matematică. Mi-a plăcut mult și mi s-a părut de folos și neuropsihologia unde poți afla cât de corelat este creierul nostru fizic cu unele acțiuni și reacții pe care le avem.

De ce avem nevoie de dezvoltare personală?

Din păcate, trăim într-o societate nevrotică  în care suntem destui frustrați, isterici, narcisici, adică există multe, multe tulburări afective și de personalitate. Acest lucru este real pentru că supraviețuim pe energia Ego-ului. Unele tulburări, cu ajutorul unor terapii holistice, cu schimbarea stilului de viață, pot fi vindecate parțial sau chiar total. Unele, cum ar fi narcisismul sau psihopatia, nu. La Fundația la care am fost formată ca și consilier de adicție, am văzut cât de grave pot fi adicțiile. Dependența de alcool îți poate distruge viața. Astăzi „dependențele” sunt atât de variate și de „firești” încât nu știu dacă mai există măcar un 2% în societate care să nu aibă măcar 1, 2 „depedențe”. O terapie, un grup de suport sau chiar un grup de dezvoltare personală poate avea un impact benefic asupra omului. Dacă își dorește schimbarea. Spun asta pentru că dezvoltarea personală nu este ușoară. Este grea și dureroasă. Cea autentică, nu cea pe care o vând unii vânzători de iluzii cu sute de euro. Noi suntem obosiți și leneși mental dar și mândri, și asta nu ne ajută să ne dezvoltăm personal.

Ai o activitate semnificativă pe Facebook, mai nou și pe YouTube. Care este mesajul tău cel mai important pentru cupluri, pentru părinți?

Mă bucur mult că s-a intensificat munca mea pe Facebook. De 1 an sunt mai activă, adică am o consecvență. Înainte eram prezentă mai rar și nu vedeam rețelele de „social media” ca mijloace de promovare personală. Prin 2018 abia am deschis ochii Scopul meu este reprezentat de oameni care au înțeles deja necesitatea schimbării, evoluției, dezvoltării personale. Nu de cei care „dorm” încă. Nu îmi propun să îi trezesc.

Sunt mulți care îmi scriu în privat, fie mulțumindu-mi, fie nelămuriți, fie revoltați și încercând ei să mă aducă „pe calea cea bună”. Aceștia sunt „fariseii” pe care i-am cunoscut foarte îndeaproape. Înainte, eram ușor de învins, acum am înțeles „armele” lor mai bine și mă bucur și de experiențele dureroase prin care am trecut în ultimii 2 ani.

Mesajul meu principal se referă la cunoașterea de sine reală, nemincinoasă. Și asta presupune recunoașterea și scăparea de iluzii și proiecții, recunoașterea mecanismelor de apărare personale și la cei din jur, și astfel, îmbunătățirea relației cu sine, cu spiritul nostru, cea mai importantă relație din viața noastră. Pentru a îndeplini acest scop, se trece și prin psihologia relațională, și prin psihogenealogie, și prin spiritualitate. Eu sunt hotărâtă să merg pe drumul acesta până la capăt. Și deja sunt câțiva oameni care „mă urmează” în mod constant. Părinților le transmit consecvent ceea ce mi-am propus și eu ca mamă: că au de lucrat cu sine, de pus reflectorul interior pe efectul propriilor traume, pe distorsionarea propriilor percepții. Pe măsură ce ei devin mai vindecați, mai vulnerabili, mai conștienți de propriile tendințe agresive din ei, și copiii lor se schimbă pe loc. Aceasta este metoda mea.

Ce schimbări semnificative a  adus pandemia de Covid-19 în viețile oamenilor și cum ar putea fi ajutate cuplurile? Dar părinții?

Este evident că pandemia ne-a închis niște drumuri, dar ne-a deschis altele. Și asta trebuie strigat și susținut de către liderii de opinie cât mai mult: să ne concentrăm pe drumurile deschise, se pot face și online lucruri bune.

Mulți au început să se cunoască mai bine „din cauza pandemiei”. Alții s-au despărțit. Alții au plecat și au petrecut „pandemia” când era starea de urgență la țară, unde nu mai fuseseră de ani de zile. Liderii au devenit mai buni, alții au dispărut. Se simte mai bine forța reală a oamenilor, cred. Ne punem niște măști, dar eu sper să ne cadă tot mai mult altele: măștile Ego-ului.

Cuplurile și părinții pot profita de pandemie să se întoarcă în sine, să se regăsească pe sine, să regăsească relația cu sine, abia apoi să lucreze la relația cu un altul. Fiecare să se uite în ograda lui și să vadă ce „șuruburi” poate strânge acolo, ce „mizerii” are de înlăturat de acolo. Pentru că tot ce este nefast în lumea asta, chiar și acest virus ucigător, la nivel energetic, spiritual, este adus de energia joasă a celor inconștienți care învinovățesc pe alții, care urăsc, care se grăbesc și nu analizează deloc ce li se întâmplă. Cel mai bun lucru pe care îl recomand este ca fiecare să se uite în sine, să se urmărească pe sine în relațiile cu cei din jur, să își propună să fie mai ÎMPĂCAT, mai CONȘTIENT și să IUBEASCĂ mai mult.

Ce planuri ai pentru 2021?

Nu îmi fac planuri. Încerc să fiu tot mai verticală zi de zi, ceas de ceas. Statul acasă cu copiii a fost un factor care m-a solicitat mult și m-a constrâns să găsesc soluții, deci să devin creativă. Eu zic că în 2021 o să vină roade și mai multe, se vor materializa mai multe lucruri și stări benefice pe care le dezvolta cum în mine: acceptarea, iubirea, disponibilitatea emoțională, vulnerabilitatea.

Cum poți fi găsită? Unde? Ce pagini gestionezi?

Păi pagina de FB: https://www.facebook.com/IoanaCatalinaAntone

Aici găsiți și cele 3 pagini: Ioana Pavel- Psychologist &Love Coach, Școala Mamelor Care Trăiesc Intenționat; Poeme de suflet by Ioana Pavel;

Canalul meu de YouTube: 

https://www.youtube.com/channel/UCn6YwqNfQk6JML6ehDi8KIA?view_as=subscriber

Site-ul meu este tinerel: https://ioanapavel.ro

Te rog să transmiți un mesaj pentru cupluri și părinți în contextul nevoii de evoluție personală și familială!

Oameni buni, iubiți din tot sufletul și veți ști singuri să vă purtați cu copilul și fără să citiți zeci de cărți de parenting. Conectarea cu sufletul vostru vă va ghida către a vă cunoaște copiii și a ști de ce au ei nevoie. Ei au nevoie de echilibru și de seninătate din partea voastră, de  starea voastră bună și toate vor veni apoi la pachet: și jucăriile și experiențele. Cred asta foarte mult. Mie mi s-a schimbat mult viața de când am schimbat și gândurile, deci și stările. Iubirea va salva lumea asta! Fiți SERIOȘI în planul de a IUBI orice ar fi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel