Data publicării:
Ioana Ginghină, sacrificii pentru siluetă, în vacanță: Nu prea mănânc. Singurul lux pe care mi-l permit în vacanțe este alcoolul
Ioana Ginghină are o siluetă de invidiat pentru care a renunțat la multe bunătăți, chiar și în vacanțe.
"Sincer nu prea mănânc, nici măcar în vacanțe. Poate într-o singură zi îmi iau ceva dulce și cam atât. Singurul lux pe care mi-l permit în vacanțe este alcoolul. Sport fac, dar nu atât cât ar trebui", a spus Ioana Ginghină pentru ciao.ro.
"Rar ajung la tratamente corporale, dar fac săptămânal masaj. Pentru tenul meu însă, da, am o mare grijă. De vreo 4 ani îmi injectez botox în zona frunții și am ani de zile de când merg cel puțin o dată pe lună la câte un tratament. Doamna Dr. Daniela Diveică, chirurg estetician, este cea care îmi recomandă ce mai e de făcut când vine vorba de tenul meu și eu nu ies din cuvântul ei", a mai spus vedeta.
Siluetă de invidiat la 44 de ani
"Când veneam din tabere, tata mă aștepta cu cântarul acasă"
Ioana Ginghină este una dintre persoanele publice care este foarte atentă la ce mănâncă și nu uită niciodată să facă sport, fapt ce se vede în silueta ei. Vedeta a dezvăluit, pentru Spectacola, ce dietă urmează și de la cine a moștenit aceste obiceiuri sănătoase.
"Dintotdeauna am avut grijă de ce mănânc, pentru că tatăl meu este fost profesor de educație fizică și face și acum sport, la 79 de ani. Drept urmare, eu și sora mea am crescut în casă cu dietă, nu cură de slăbire, dietă toată viața. Eu de mică, seara nu mâncam decât un iaurt sau un fruct. Eu când veneam din tabere, mă aștepta tata cu cântarul acasă. Deci obsesia mea nu e așa, că mi-am creat-o. Eu așa am fost crescută. Tata făcând box, tot timpul a trebuit să se mențină la un 75 de kilograme și el și acum arată la corp ca un tânăr de 35 de ani. Am învățat că sportul constant, nu extrem de mult, acolo 45 de minute, o oră, te face să ai un corp armonios toată viața. Sportul trebuie să se facă în funcție de vârstă. Tata făcea box și tenis de câmp și acum face înot și bicicletă. Și noi femeile trebuie să schimbăm... mai trecem la yoga, pilates", a dezvăluit Ioana Ginghină, pentru Spectacola.
La ce alimente a renunțat
"Evit zahărul, dar dulciuri mănânc zilnic, mănânc dulciuri raw vegane, îmi plac dulciurile foarte mult și mi-e greu să renunț. Contează și cantitatea să nu fie mare. Zahăr mănânc foarte rar, dacă merg la o zi de naștere. Nu vreau să mă transform într-o povară pentru cei din jur. Eu țin acum post, dar dacă mâine mă invită cineva la masă, n-o să refuz. O să mănânc puțin din fiecare", a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News