Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Ioana Ginghină: Cred în căsătorie şi cred că mai încerc o dată

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

După divorţul de Alexandru Papadopol, actriţa Ioana Ginghină nu ar spune nu unui nou mariaj. Ar fi pentru a treia oară, după ce a mai fost căsătorită şi cu actorul Daniel Tudorică pentru o scurtă perioadă. 

Alegeri prezidentiale 2024

 "Cred în căsătorie și cred că mai încerc încă o dată. (...) Divorțul a fost intens, m-a zdruncinat rău și am trecut prin umilințe greu de imaginat, dar cum pot arata că mi-am învățat lecția, decât printr-o altă căsătorie? Chiar dacă am eșuat de două ori nu înseamnă că nu voi reuși a treia oară. Poate că atunci voi întâlni marea dragoste și atunci va fi până la adânci bătrâneți. În primul rând, altfel te căsătorești la 20, altfel la 30 și altfel la 40 de ani. Se presupune că nu ai trăit degeaba, deci ai acumulat ceva experiență în domeniu. 

Apoi mai cred foarte mult că e greu să găsești un om cu care să te potrivești la 20 de ani și să evoluezi în egală măsura cu el, astfel încât să nu existe diferențe în așteptările de la viață, pe o perioada atât de lungă. Cu toții evoluăm în viață și dacă evoluăm diferit, cumva e normal ca drumurile să se despartă. Asta nu înseamnă să nu încercam, asta nu presupune să nu te căsătorești niciodată sau doar foarte târziu, ca să nu ajungi la divorț peste 5 sau 10 unii chiar 20 de ani. Însă ce cred eu cu tărie este că înainte de a intra intr-un mariaj, trebuie să ne facem bine. Să fim fără traume la trup și la suflet",  a transmis Ioana pe blogul său. 

Mariajul cu Papadopol, dintr-o nebunie de moment 

"Și-atunci, cu Alexandru n-am mai fost așa disperată să mă mărit, dar el a zis să ne căsătorim. Nu cred că aveam o săptămână sau două de relație. A fost o nebunie și am zis ‘ok, hai să ne căsătorim!’. Mi s-a părut comic! Am depus acte, am plătit taxă de urgență pe motiv că pleacă el în străinătate și așa a fost. După o săptămână ne-am căsătorit. Era bine dacă mai stăteam câteva împreună că poate nu se ajungea aici!”, a dezvăluit Ioana Ginghină, într-un interviu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel