Data publicării:

Ioana Constantin, după lacuna ministrului Oros: Agricultura poate fi un real sprijin pentru economia românească

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Ioana Constantin Facebook
Sursă foto: Ioana Constantin Facebook

Ioana Constantin, politician al Partidului Mișcarea Populară, trage un semnal de alarmă privitor la situația în care se află sistemul agricol din România.

Ioana Constantin (PMP) și-a exprimat punctul de vedere față de situația în care sistemul agricol din România se află. Comentariul a fost făcut pe fondul unei recente declarații a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, în care acesta a spus că nu mai știe când a fost ultima oară la piață (vezi AICI).

„Agricultura poate fi un real sprijin pentru economia românească, mai ales în context pandemic. Fermierii s-au îndatorat pentru a putea să-și înființeze în această primăvară culturile, conturile lor după recolta de anul trecut fiind goale. Ministrul Agriculturii nu știe dacă târgurile sunt deschise sau nu, în condițiile în care, în Săptămâna Mare, se înregistrează printre cele mai mari vânzări din an. Și nu știe nici când a fost ultima oară la piață, nici la supermarket. Discutam zilele acestea și despre scoaterea sumelor pentru irigații din PNRR, în condițiile în care România ar avea nevoie de 10 miliarde pentru sistemul de irigații. Toate acestea, în contextul în care anul trecut, România a fost puternic afectată de secetă, în unele zone din țară, chiar în proporție de 80%.

Agricultorii români trebuie să fie despăgubiți pentru daunele pe care le-au suferit anul trecut din cauza secetei.

Cei care mai reușiseră să scape anul trecut de secetă, precum fermierii din legumicultură, au fost loviți de închiderea piețelor în toamnă, exact în perioada în care aveau ocazia să-și valorifice marfa. Au aruncat-o, așa cum știm că se întâmplă din cauza lipsei centrelor de colectare și procesare. Discutăm de ani întregi despre cele 8 centre regionale de colectare legume – fructe și nici azi nu și-au găsit sursa de finanțe. Timp în care aducem legume, fructe și alte produse din afară, iar agricultorii noștri aruncă tiruri întregi.

Porumbul, floarea soarelui, legumele nu așteaptă după Guvern, nu au răbdare să afle domnul ministru cât costă kilogramul de cartofi. Culturile nu pot fi amânate până la rectificarea bugetară, să vedem în ce buzunare ne mai scotocim ca să-și plătească Guvernul datoriile.

Când HoReCa se află deja în moarte clinică, Guvernul are obligația să ajute măcar agricultura, care poate fi o salvare a economiei, în această criză“, a precizat Ioana Constantin.

VEZI ȘI   -  Carmen Avram, comentariu după ce 'nemaivăzutul' ministru Oros a spus că nu mai ține minte când a fost ultima dată la piață

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel