Data publicării:

Ioan Rus, ministrul care a negociat ridicarea vizelor pentru români, revine la Interne

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ioan rus
ioan rus

 Ioan Rus, unul dintre cei mai buni miniștri ai Cabinetului Năstase din perioada 2000-2004, revine la conducerea Ministerului de Interne. Numele lui Ioan Rus este legat de ridicarea vizelor pentru români care voiau să călătorească în UE.

Nominalizat la conducerea Ministerului de Interne, Ioan Rus, este unul dintre liderii care au un cuvâng greu de spus în cadrul PSD. Totodată, acesta are o relație bună și cu președintele Senatului, Vasile Blaga.

Retras din prim-planul politic, Rus a rămas însă un prosper om de afaceri din Transilvania, implicat în afaceri cu maşini, într-un trust de presă şi apropiat al unei societăţi de construcţii din care s-a retras oficial, însă care deţine importante contracte cu statul, conform datelor obţinute de gândul.

 Principala afacere deţinută de Ioan Rus este firma Autosincron, dealer oficial de autoturisme Mazda, Land Rover şi Jaguar pe zona Trasilvania. Rus deţine 82% din firmă şi îi are ca asociaţi, printre alţii, pe mai mulţi profesori universitari şi doctori clujeni: Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj (5% din firmă), Grigore Băciuţ, prorectorul UMF Cluj (5% din firmă), Dumitru Matiş, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din Universitatea Babeş-Bolyai (2% din firmă), dar şi Adrian Ioan Ivan, care mai deţine Oil Distribution şi este un vechi partener de afaceri al lui Rus (2%) sau Viorica Hentz, o altă apropiată a lui Rus.

De asemenea, Ioan Rus este partener de afaceri cu social-democratul Vasile Dâncu şi cu afaceristul clujean Arpad Paszkany (finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj), ei deţinând împreună un trust de presă – Transilvania Media Group Productions. Trustul deţine posturi de televiziune (Transilvania L!ve, Transilvania Look), de radio, publicaţii (Servus Cluj, Mesagerul de Cluj) şi o platformă online, Citynews. Rus are 10% din acţiuni, la fel ca Vasile Dâncu, acţionar majoritar fiind Paszkany.

 Ioan Rus mai este şi administratorul firmei care deţine clubul de handbal „U” Transilvania, Handbal Club Transilvania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel