Ioan Rus îl critică pe Ion Iliescu, după scrisoare. Ce spune despre Sebastian Ghiță
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a criticat scrisoarea lui Ion Iliescu cu privire la discuțiile din PSD. Totodată, el a comentat demisia lui Sebastian Ghiță.
Ioan Rus a admis că nu a citit scrisoarea lui Ion Iliescu, însă nu crede că era nevoie de reacții dure la adresa partidului.
"Cred că partidul, atâta timp cât a luat 5 milioane de voturi li mai multe la europarlamentare, rezultatele nu justifică astfel de poziții. Realitatea e cea pe care o vedem, PSD e la guvernare, a înregistrat un eșec că nu are președ, dar atunci ce o să zică cel ce a luat 5%?", a spus Ioan Rus.
"Domnul Ghiță e un tânăr pesedist, extrem de inteligent, dar care e pus pe repede înainte permanent și atunci dorințele lui nu pot fi îndeplinite de îndată, tocmai pentru că partidul nu e o corporație, în care CEO-ul decide ceva. Aici trebuie parcurse niste etape, pe care statutul le prevede, pe care nevoia deciziei colective le impune", a spus Ioan Rus.
Ioan Rus spune că părerea lui Ion Iliescu, expusă în scrisoarea de pe blogul său, "este un punct de vedere și are valoarea lui", dar că în general, "părerile personale tind spre zero ca valoare".
"Eu cred că descentralizarea deciziei în partid potențează energiile locale, enrergiile tuturor, nu hipercentralizarea și conducerea de la un pupitru unic. Diversitatea dă valoare unui partid", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News