Ioan Mircea Pașcu, mesaj după demersul lui Iohannis privind legile justiției
Vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, a reacționat după ce Klaus Iohannis a vorbit despre trimiterea pachetului Legilor Justiţiei la Curtea Constituţională şi sesizarea Comisiei de la Veneţia.
"Eu cred ca, din amestecul in treburile CCR de astăzi (asta se cheamă cumva tot "respectarea independentei justiției?), important nu este îndemnul sa judece "chibzuit" (complet superfluu, deoarece toate deciziile CCR sunt bine cumpănite), cât cel sa nu se "grăbească", ca sa se câștige cât mai mult timp pana la aplicarea legilor, a căror miza par sa fie cele 2000-3000 de dosare de magistrați, care ar trebui astfel sa treacă de la DNA la noua structura!?", a scris Ioan Mircea Pașcu pe Facebook.
[citeste si]
Demersul lui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va sesiza Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia pe pachetul de legi ale Justiţiei. În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că demersul preşedintelui de a sesiza CCR şi Comisia de la Veneţia intra în atribuţiile sale constituţionale, însă a precizat că a observat că "preşedintele României dă indicaţii judecătorilor constituţionali".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News