Data publicării:
Ioan Lascăr despre Colectiv. Șocat de decizia familei unei victime
Medicul Ioan Lascăr a povestit, în exclusivitate pentru DC NEWS, un episod trist care s-a petrecut după tragedia de la Colectiv.
Ioan Lascăr a povestit că după tragedia de la Colectiv a glumit cu unul dintre membrii formației Goodby to Gravity, rănit în incendiu, în dimineața zilei în care familia a decis să fie transferat în străinătate. În jurul prânzului, membrii familiei au decis brusc ca acesta să fie transferat la o clinică din Franța.
Decizia l-a nemulțumit pe Lascăr, însă nu a putut să se opună. Pacientul a murit pe aeroportul din Paris.
”Am avut un caz, și regret foarte mult acel caz, cu care în dimineața respectivă am făcut glume. Era unul dintre membrii formației și pentru care a decis brusc, în jurul prânzului să fie tranfierat în Franța. Am fost oripilat de decizie. Desigur, nu m-am putut împotrivi. A fost decizia familiei.
Acel pacient nu a trecut de aeroportul Orly. Din păcate, a decedat pe aeroport. De fiecare dată când îmi amintesc sunt nemulțumit de ceea ce s-a întâmplat”, ne-a spus Ioan Lascăr, eșful secției de chirurgie plastică a spitalului Floreasca.
Context
Anterior declarației, Ioan Lascăr a fost întrebat dacă decizia ca răniții de la Colectiv să fie transferați în străinătate a fost o decizie bună și dacă aceștia au fost îngrijiți mai bine.
”Nu știu dacă a fost cel mai bine aplicată această măsură. Poate că și acolo s-a acționat pompieristic, poate unii pacienți n-ar fi trebuit. Știți că unii au decedat în avion”, a spus medicul care apoi a dat ca exemplu cazul prezentat mai sus.
Declarația, începând cu minutul 34:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News