Data actualizării:
Data publicării:

Ioan Gyuri Pascu, replici geniale, actuale și azi, la Izvorul Mureșului și Medicină

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ioan Gyuri Pascu era și nu era în Divertis. În tabăra de la Izvorul Mureșului a ajuns pe  la zece noaptea, fără trupă. Și fără cazare. Cristiana Scutașu, metodista de la  Preoteasa, azi pensionară și fără Lena Bargiuma, nu i-a găsit cameră. La ora asta, nu-l cazez nici pe Nicușor, a zis Mircea Ursache, șef la ASC, azi șef la ASF.

Las că-l iau la noi, în camera fetelor (patru plus două blatiste), are loc că-i mic, mai bine decât să doarmă pe bancă. N-a dormit nimeni, până la zi. Ce-ați făcut mă, șase fete, cu Gyuri în cameră? Dă-l încolo, că ne-a rupt. Am râs șase ore, fără pauză. Parcă sunt bătută, am făcut febră musculară de la atâtea bancuri. Gyuri tocmai venea de la chioșc, își cumpărase un covrig. Nu vii la masă? Nu, că nu mi-au dat bonuri, mi-am cumpărat un senviș. Cu ce? Cu pâine, zice, și-mi arată covrigul. Astăzi, când văd coada de la Petru,  la ora prânzului, mă gândesc câți corporatiști care n-au trăit comunismul mușcă pe stradă din senvișul cu pâine al lui Gyuri Pascu.

Gyuri, în rolul mamei sunată pentru bani

Clădirea de pe Strada Snagov, din care ieșea Miruna lui Mircea Vintilă, era Clubul Medicinei. Un subsol unde făceam discotecă duminica și cântau folkiști marțea. În amfiteatrul de sus, Compact B și Vali Sterian, balurile Bobocilor, cu Divertis...Toți artiștii erau topiți după Dana Tomescu, frumoasa noastră șefă de la Cultural, azi unul din marii ATI-ști ai țării. Ea îi convingea să cânte în Medicină, eu alergam după vize , Anca Dalea, șefa noastră, azi tot șefă, dar în farma, ne ținea spatele, când începeau reclamațiile, la Rectorat. Probă la Concursul de Miss: studenta să sune acasă, pentru bani. Gyuri joacă rolul mamei, iar Stamină pe centralista de la Telefoane, vorbind pe nas: vă fac legătura etc. Din când în când, Stamină intervine, să verifice dacă mai continuă convorbirea: Vorbiți? Dar dumneavoastră ascultați? replică Gyuri, înghețând sala. Râdem, glumim de profesori, de activiști, de lipsuri. De Securitate, parcă nu se prea râdea, pe atunci.  După primul șoc, urale și aplauze (puternice, prelungite, așa le spunea atunci în presă). Cred că s-a aplaudat vreo cinci minute. Ca la Operă sau  la Teatru, azi. Metodista Clubului, tovarășa Tue, stătea resemnată în scaun. Mă, eu le-am zis să se potolească. Ăsta e Gyuri, ce poți să-i faci să tacă?

Gyuri, cam ăsta a fost!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel