Ioan Deneş, ministrul Apelor şi Pădurilor: Bioeconomia, pârghie puternică în lupta pentru păstrarea pădurilor, înseamnă bani şi locuri de muncă
Bioeconomia este o pârghie puternică în lupta pentru păstrarea în stare de sănătate a pădurilor, înseamnă bani şi multe locuri de muncă, le-a transmis, joi, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, celor din sectorul forestier, în discursul susţinut în deschiderea Târgului Forest România 2019, care se desfăşoară în aceste zile în satul Zizin, comuna braşoveană Tărlungeni.
Ministrul a subliniat că tema centrală a ediţiei de anul acesta a evenimentului, 'Gestionarea durabilă a pădurilor - contribuţia activă la protejarea climei', este una generoasă şi foarte actuală. 'Este de datoria noastră, a tuturor celor care activăm pe diverse paliere în acest domeniu, să luăm de la pădure tot ce ne poate da, dar fără să o facem să sufere. În primul rând, trebuie să respectăm pădurea, aşa cum făceau înaintaşii noştri, dar noi trebuie să ne adaptăm vremurilor noastre. Să devenim mai inteligenţi decât adepţii acestui curent, care durează de prea multă vreme, al câştigului rapid pe baza distrugerii pădurii. Să ne gândim cum să profităm de ea într-un mod cât mai sănătos.
(...) Sunt foarte multe provocări pentru sectorul forestier românesc şi, totodată, foarte multe oportunităţi. Şi aici intervine un nou curent, bioeconomia forestieră. Sunt o multitudine de idei, de practici, de tehnologii care să ne aşeze într-o confortabilă exploatare sigură a pădurii, să fie vorba de conservare, recuperare, utilizare inteligentă a deşeurilor, obţinere de materie primă din ceea ce, altfel, am arunca. Aici, clar, mai este de cercetat, iar dumneavoastră puteţi fi primii care să genereze astfel de atitudini', a declarat Deneş.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană a lansat, în octombrie 2018, un plan de acţiune pentru dezvoltarea unei bioeconomii durabile şi circulabile. El a menţionat că bioeconomia acoperă toate sectoarele şi sistemele care se bazează pe resurse biologice: agricultura, silvicultura, pescuitul, alimentele şi bioprodusele, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 2 miliarde de euro şi în care muncesc aproximativ 18 milioane de persoane. 'Specialiştii au arătat că bioeconomia este esenţială pentru stimularea creşterii în zonele rurale şi de coastă. UE finanţează cercetarea, demonstrarea şi punerea în aplicare a unor soluţii durabile de incluziune şi circulare inclusiv cu 3,85 miliarde de euro alocate în cadrul actualului program de finanţare al UE, Orizont 2020.
Pentru 2021- 2027, Comisia a propus alocarea a 10 miliarde de euro pentru alimente şi resurse naturale, inclusiv pentru bioeconomie', a spus ministrul Apelor şi Pădurilor. Conform Corinei Mareş, de la DLG InterMarketing, firma organizatoare a Târgului Forest România, singurul eveniment de profil organizat în pădure, publicul va putea găsi la standuri peste 100 de branduri care activează în sectorul forestier, atât din ţară cât şi din străinătate, fiind prezenţi participanţi din 9 ţări. Programul evenimentului cuprinde demonstraţii - cu utilaje folosite în exploatarea lemnului, unele comentate, împreună cu specialişti ai Facultăţii de silvicultură din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, demonstraţii pe securitatea muncii, pe partea de măsurare a lemnului, de plantări, dar şi conferinţe.
Anul acesta, târgul găzduieşte un pavilion oficial al Germaniei, acesta fiind posibil cu sprijinul financiar al ministerului Agriculturii din această ţară. În premieră, la Forest România 2019, există un sector de vânătoare, în cadrul cărora, cu sprijinul Universităţii Transilvania, se vor face măsurări de trofee şi se vor da certificate CIC şi, de asemenea, un concurs - 'Produsul anului', în cadrul căruia vor fi desemnaţi trei câştigători, firme producătoare sau de servicii din domeniul forestier.
Tot în cadrul evenimentului va fi sărbătorită Ziua Forestierului (vineri, 6 septembrie), anul acesta Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) sărbătorind 25 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej va avea loc şi tradiţionalul Concurs naţional al fasonatorilor mecanici. Forest România este organizat de DLG Intermarketing, cu sprijinul Ocolului Silvic Ciucaş RA Tărlungeni, primăria comunei Tărlungeni, în cooperare cu ASFOR, Asociaţia Proprietarilor de Păduri, Universitatea Transilvania Braşov-Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere şi RNP Romsilva (partener tehnic).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News