Ioan Coman: Chirurgia robotică, șansă extraordinară în tratarea cancerului, în România
Chirurgia robotică reprezintă nu viitorul, ci chiar prezentul în ceea ce înseamnă operaţiile în cazul cancerului de prostată sau în transplantul renal.
Prof. Dr. Ioan Coman, invitat la DC News în cadrul emisiunii "Academia de Sănătate", realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, a vorbit despre modul în care chirurgia robotică a revoluţionat domeniul chirurgiei urologice şi a devenit una dintre cele mai sigure metode în cazul operaţiilor de cancer la prostată sau în transplantul renal.
Prof. Dr. Ioan Coman este medic primar urolog, are supraspecializare în chirurgia laparoscopică și robotică urologică și, de asemenea, are competență în ecografia abdominală. Specialistul a explicat, printre altele, ce înseamnă chirurgia robotică.
"Chirurgia robotică datează de nouă ani în domeniul urologiei. În 2009 am început cu o echipă tânără la Spitalul Municipal din Cluj primele operaţii robotice, ajutaţi de către colegii şi partenerii noştri din Italia […]
În acest răstimp am parcurs întreaga gamă de intervenţii robotice urologice, în principal cele pentru cancerul de prostată dar şi pentru cancerul de vezică urinară, testiculară, pentru malformaţii, de aşa manieră încât, în primii şapte ani de activitate, am acoperit întreaga gamă de operaţii robotice urologice care se efectuează la această oră în lume.
Chirurgia robotică este chirurgia prezentului, nu doar a viitorului
Am avut surpriza ca, la un moment dat, programul de susţinere a roboticii să sufere de probleme de finanţare şi, în aceste condiţii, având deja o şcoală formată în jurul meu, am simţit nevoia să găsesc o soluţie. Nu am găsit-o la stat şi am reuşit în sistemul privat", a declarat Prof. Dr. Ioan Coman.
[…] "Chirurgia robotică este chirurgia prezentului, nu doar a viitorului. Este un tip de operaţie minim invazivă şi oferă pentru pacienţi o multitudine de avantaje. Şi, în aceste condiţii, am demarat cu succes colaborarea în domeniul urologiei robotice, în special pe cancerul de prostată şi în transplantul renal", a mai declarat Prof. Dr. Ioan Coman.
Urmăreşte discuţiile pe acest subiect aici:
Urmăreşte întreaga emisiune aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News