Data publicării:
Ioan Bene. Cine e omul care a fost prins odată cu Alina Bica
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost prinsă în Italia și se află, vineri, în custoria Poliției. În aceeași zonă a fost capturat și Ioan Bene, urmărit internațional pentru a executa 6 ani de închisoare. Ce doi vor fi predați autorităților române.
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, titrează Mediafax.
În plus, Poliţia Română scrie că "la data de 12.06.2020 a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 2 luni închisoare de către Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală I, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată".
Ioan Bene conducea mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel ”Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News