Alegerile au avut loc prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române, începând cu ora 10,00. Potrivit unui comunicat, Adunarea Generală a Academiei Române, alcătuită din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare, şi-a exprimat opţiunea cu o majoritate de 142 de voturi din 157 exprimate.
Membru corespondent al Academiei Române din anul 2001 în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie şi membru titular din anul 2010, profesorul Ioan-Aurel Pop a deţinut primul mandat de preşedinte al celui mai înalt for de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării în perioada 2018 - 2022, în urma alegerilor desfăşurate pe data de 5 aprilie 2018. Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, este doctor în istorie şi profesor al Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca, specialist în istorie medievală şi în evoluţia instituţiilor medievale, paleografie latină şi istoria Transilvaniei.
A fost profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh (1991 - 1992) şi profesor invitat la INALCO Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) şi Universitatea Ca'Foscari din Veneţia (2003 - 2008). În perioada 1993 - 2018 a deţinut funcţia de director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, iar între anii 2012 - 2020 a fost rector al Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca.
În anul 1999 a fost ales membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Litere şi Arte din Paris, iar în 2013 a devenit membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Artă din Salzburg. Conform statutului, alegerea preşedintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după data de 4 aprilie când este celebrată Ziua Academiei Române.
Citește și Ioan-Aurel Pop nu va candida la președinția României din partea AUR: Singura politică pe care o fac este aceea a Academiei Române
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a negat o posibilă candidatură la președinția României din partea partidului AUR, după ce George Simion și Claudiu Târziu l-au nominalizat ca posibil candidat. Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”