”E dezastru dacă ar fi să ne luăm după scor. Să ținem totuși cont că Dinamo a jucat cu o superechipă, candidată sigur la play-off. Au antrenor foarte bun, pe Măldărășanu, și un președinte capabil, Dani Coman. Ei au construit o formație foarte competitivă care pasează, conduce jocul.
Dinamo are probleme mari în atac, nu marchează. Au avut 6 meciuri cu un singur gol. Burcă să rămână până la finalul anului. El a făcut lotul, el îi cunoaște, dar are nevoie de trei-patru jucători să nu retrogradeze.
Ei se bat cu UTA, care ia puncte, și Iașiul ia puncte. Dinamo nu ia. Să vedem însă ce vor spune specialiștii despre golul anulat din primele minute pentru că putea schimba soarta meciului”, a spus Ioan Andone, citat de iamsport.
Ovidiu Burcă a recunoscut că adversarii au fost mai buni
”Ne-a bătut o echipă care ne-a dominat la toate capitolele. La fotbal, trebuie să ai stare de spirit, trebuie să ai agresivitate. Noi nu am avut. Nu mai are rost să discutăm despre planul tactic. Când toate duelurile sunt câștigate de adversari, e greu. Am făcut foarte multe greșeli prostești.
Poate că golul acela anulat ne-a bulversat puțin. Înscrisesem repede, apoi am luat gol repede. Din nou, primim gol și nu avem capacitatea să întoarcem un rezultat. Ăsta e un aspect negativ care ne bântuie.
Nu știu dacă scorul e mare, e mic, am pierdut meritat. E un cumul de factori, nu poți să spui doar mental, doar fizic, doar tactic. Când arăți de maniera în care am arătat noi astăzi, trebuie să taci din gură, să pui capul în pământ și să faci o analiză pentru a vedea ce e de făcut.
E greu să joci la Dinamo, dar vă asigur că jucătorii străini care au venit știu ce înseamnă clubul ăsta.
Vreau să stau să mă liniștesc, pentru că a fost un meci foarte prost. Lucrurile trebuie făcute în liniște. Suntem prea la cald, suntem prea supărați să discutăm acum”, a declarat Ovidiu Burcă la Digisport, după meci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a aflat cine era unul dintre călugării pe care Gigi Becali i-a adus la stadion. Nimeni nu-l mai recunoaște
- Zodia care va avea o săptămână nemaipomenită: primiți șansele necesare și sprijin
- Cum explică Sebastian Burduja proiectul tunelului de sub București. ”Îmi pare rău, nu iau autobuzul, nu iau metroul. Nu o să par altcineva decât cine sunt”
- Hadăr a fost filat timp de 10 ani. Ce a pățit cel care a venit să-i scoată aparatura de monitorizare din prize
- Horoscop Leu 13-19 mai 2024. Daniela Simulescu: Este momentul să ieșiți în față, să schimbați atitudinea. Cereți mai mult, dar atenție, de la voi, nu de la viață
- Atenție șoferi! Modificări în legea siguranței rutiere, intrate în vigoare. Amenzi mai mari, mai multe radare
- Modificări simple la micul dejun, prânz și cină pentru a scăpa de 1000 de calorii pe zi
- Cele mai bune trasee de drumeție din Europa. Locul din România inclus pe lista CNN: Timpul încă se mișcă încet aici
- Ciolacu, anunț important pentru români. Când intrăm în Schengen terestru și scăpăm de vizele pentru SUA: Sunt convins
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- Evaluările externe ale profesorilor ar face minuni în școala românească. Conf. univ. Tacea: S-ar simți puși sub lupă
- Au greșit Occidentalii când au ignorat invazia Crimeii din 2014? Mihail Dobre: Trebuie să ne uităm la 2008
- Luptătorul Meko, sfaturi de alimentație: Grătarul este bun, prăjelile trebuie eliminate