Data publicării:
Invitat Antena 3, către Badea: ”Știu că-ți vine să-mi tragi un cap în gură, dar nu ești Băsescu”
Mircea Badea s-a declarat „dezamăgit”. Declarația a fost făcută la Antena 3, iar ce a urmat aflați din rândurile următoare.
Anca Florea, mama Sabinei Iosub, a fost prezentă, marți seară, alături de fiica sa, în platoul Antena 3, la emisiunea „Sinteza Zilei”. Cum se întâmplă de obicei, Mircea Badea a avut o intervenție spre finalul emisiunii. La un moment dat, a spus: „Știți că, la Târgu-Jiu, agresoarea de peste 14 ani s-a întors, astăzi, la școală? Știați asta?! S-a întors, nicio problemă! Ce am înțeles din asta, trecând peste instituții, specialiști, până la urmă, părinții și profesorii direct vizați nu au avut nicio problemă!”
Mihai Gâdea i-a zis ulterior: „Te lăsăm să faci emisiunea pe larg. Te văd revoltat și e normal să fie așa.”
„De fapt, sunt foarte dezamăgit de mine”, a spus Mircea Badea, adăugând ulterior: „Trăiesc o dezamăgire, pentru că încă sunt între aceste granițe, în loc să fiu între alte granițe. Asta e dezamăgirea crâncenă pe care o trăiesc”.
În acel moment, a intervenit și Anca Florea: „Cred că trebuie să te detașezi un pic și atunci o să fii foarte mândru de tine. Detașează-te puțin de tine și o să vezi că te-ai zbătut, și te zbați, și te lupți, ceea ce ar trebui să facă foarte, foarte, foarte multă lume. Ești un pion important în chestia asta, nu poți să contești! Știu că-ți vine să-mi tragi un cap în gură, dar nu ești Băsescu, nu?! (...) Revin, dacă te poți detașa puțin, să vezi cât de important e ceea ce faci, nu ai mai fi dezamăgit.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News