Data publicării:
Invictus România. Militarii, ceremonie la Palatul Victoria
Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe membrii echipei care a reprezentat România la Jocurile Invictus, desfăşurate la Sydney, în Australia, precizând că aceştia sunt "un model pentru toţi românii".
"Dragi militari Invictus, aţi demonstrat că sunteţi într-adevăr de neînvins. Ne-aţi făcut mândri şi ne-aţi umplut inimile de bucurie. Aţi reprezentat cu cinste România în teatrele de operaţii, unde aţi participat la misiuni dintre cele mai complexe. Aţi depăşit cu perseverenţă şi mult curaj obstacolele vieţii şi aţi avut tăria de a merge mai departe. Sunteţi o echipă puternică, sunteţi o echipă de învingători, pregătiţi la standardele sportivilor de performanţă pentru Jocurile Invictus", a spus Viorica Dăncilă, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Guvernului.
Premierul a precizat că a urmărit imaginile de la Sydney
"Aţi fost însoţiţi în permanenţă de emoţia şi mândria familiilor dumneavoastră, dar aţi avut şi susţinerea milioanelor de români care au vrut să vă transmită curaj şi care au fost alături de dumneavoastră. Prin generozitatea dumneavoastră, aţi transmis spiritul Invictus, acela de a depăşi limitele, de a nu te lăsa înfrânt şi de a obţine victoria indiferent cât este de dificil. Vă mărturisesc că sunteţi un model pentru toţi românii! Vă felicit din suflet pe dumneavoastră şi familiile dumneavoastră", a mai spus Dăncilă.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că membrii echipei Invictus au dovedit încă o dată că ştiu să se lupte cu viaţa
"Suntem extrem de mândri de voi. Aţi dovedit încă o dată că ştiţi să vă luptaţi cu viaţa, că, dacă viaţa v-a încercat, aţi devenit şi mai puternici şi, aşa cum spunea doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, sunteţi un exemplu de urmat pentru fiecare român. Nu cred că ţara poate avea o imagine mai frumoasă decât aceasta pe care ne-o oferiţi astăzi, la întoarcerea dumneavoastră de la o nouă ediţie a Jocurilor Invictus. Am vorbit de multe ori anul acesta, atunci când s-a construit această echipă. V-am spus că îmi doresc un singur lucru - (...) ca echipa să nu mai crească şi m-aţi înţeles foarte bine ce vreau să spun", a afirmat Fifor.
Totodată, ministrul Apărării a precizat că nu are niciun dubiu că membrii echipei vor duce cu cinste drapelul României şi la următoarea ediţie a Jocurilor Invictus.
"În 2020, va avea loc o nouă ediţie a Jocurilor Invictus. Nu am niciun fel de dubiu că veţi fi la fel de dârzi şi atunci, la fel de neînfricaţi şi, ca de fiecare dată, veţi duce cu cinste şi onoare drapelul României acolo unde veţi merge", a mai afirmat Fifor. În cadrul ceremoniei, colonelul Augustin Pegulescu a mulţumit premierului şi ministrului Apărării pentru toate eforturile depuse pentru ca membrii echipei să poată participa împreună cu familiile la Jocurile Militare Invictus.
"Mulţumesc colegilor din echipă pentru că toţi mobilizaţi şi cu gândul la datoria pe care o avem, aceea de a reprezenta cu cinste România la Jocurile Militare Invictus, (...) am venit acasă cu rezultate (...) meritorii", a mai afirmat Pegulescu. La finalul ceremoniei, prim-ministrul Dăncilă şi ministrul Fifor au acordat diplome şi plachete militarilor Invictus. La rândul lor, membrii echipei Invictus au oferit cadouri simbolice premierului şi ministrului Apărării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News