Data publicării:
Investigaţia pentru doborârea avionului MH17 din Ucraina, declasificată. Un român, autorul raportului
Memorandumul privind investigaţia asupra doborârii avionului companiei Malaysia Airlines MH 17 a fost declasificat, astfel că acum se ştie exact cine sunt cei incriminaţi pentru tragedie. Este vorba despre trei cetăţeni ruşi şi un ucrainean.
Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a fost desemnat de Comisia APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului în calitate de raportor al Adunării pe tema angajării responsabilității pentru doborârea cursei aeriene aparținând Malaysia Airlines (MH 17).
La 17 iulie 2014, zborul Malaysia Airlines (Amsterdam-Kuala Lumpur) a fost doborât deasupra Ucrainei de Est în timpul fazei decisive a conflictului dintre separatiști, sprijiniți de Federația Rusă, și armata ucraineană. În urma acestui dezastru aviatic și-au pierdut viața 298 de persoane, iar o săptămână mai târziu membrii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite au solicitat în unanimitate angajarea răspunderii juridice a celor care se fac vinovați și a făcut apel către statele membre să coopereze în desfășurarea anchetei.
Rolul memorandumului
Memorandumul introductiv trece în revistă anchetele desfășurate până în momentul de față, atât la nivel național și internațional, cu accent pe progresele înregistrate și pe obstacolele întâmpinate în cursul anchetelor. Documentul face referire la două anchete, prima desfășurată de o autoritate în materie de siguranță aeriană, în baza Convenției privind aviația civilă internațională din 1944 (Convenția de la Chicago) și care urmărește determinarea cauzelor dezastrului aerian, anchetă încredințată Consiliului de Siguranță Aeriană din Olanda (Dutch OVV) și cea de-a doua, întreprinsă de autoritățile juridice naționale și internaționale competente în vederea stabilirii răspunderii penale față de autorii acestei infracțiuni săvârșite din culpă sau cu intenție.
În baza deciziei Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului, senatorul Titus Corlățean urmează să efectueze, în calitate de raportor, vizite oficiale în Olanda și Ucraina, unde va avea o serie de întâlniri cu autoritățile naționale și reprezentanții organelor de anchetă din cele doua țări implicate în desfășurarea investigațiilor în acest caz. Totodată, raportorul român a fost autorizat de comisie să solicite informații în scris autorităților competente din Federația Rusă și Statele Unite ale Americii.
Cine sunt vinovaţii
La paragraful 23 din memorandum sunt indicaţi şi prncipalii suspecţi ai anchetei, cei care au fost trimişi în judecată.
"Pe 19 iunie 2019, autorităţile olandeze au anunţat că, potrivit investigaţiei, Procurorul general al Olandei va trimite în judecată patru suspecţi pentru doborârea avionului MH17. Este vorba despre trei cetăţeni ruşi, Igor V Girkin, Sergey Dubinskiy şi Oleg Pulatov, dar şi un cetăţean ucrainean, pe numele său Leonid Kharcenko. Girkin este un fost colonel al FSB, iar în 17 iulie 2014, data la care a fost doborât avionul, ocupa funcţia de ministru al Apărării şi comandantul armatei autoproclamatei Republici a Poporului din Doneţk. Funcţia pe care o ocupa i-a asigurat şi contact permanent cu Federaţia Rusă.
Durbinskiy este şi fost ofiţer al serviciilor secrete ruseşti, iar în 2014 era unul dintre adjuncţii lui Girkin. Pulatov este fost ofiţer Spetznaz GRU, unitate specială a armatei ruse şi era, la acea dată, unul dintre adjuncţii lui Dubinskiy. Singurul suspect ucrainean, Kharcenko, nu are niciun istoric militar. El primea ordine direct de la Dubinskiy, pentru că la acea vreme era comandantul unei unităţi militare din regiunea Doneţk", se arată în memorandum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News