Data publicării:

Inundaţii Japonia. Sute de persoane au fost evacuate

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sute de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele şi circulaţia mijloacelor de transport în comun a fost grav afectată ca urmare a inundaţiilor produse în regiuni din vestul Japoniei din cauza ploilor torenţiale, relatează vineri Xinhua.

Potrivit mass-mediei locale, 775 de persoane au fost evacuate şi duse în adăposturi începând de vineri dimineaţa în prefectura Hiroshima, din cauza pericolului de inundaţii şi a alunecărilor de teren în regiune. Ordine de evacuare au fost emise şi pentru prefecturile Yamaguchi şi Ehime, unde locuitorilor li s-a cerut să îşi găsescă adăpost în zone sigure. Spre deosebire de luna iulie a anului trecut, când circa 200 de persoane şi-au pierdut viaţa în Japonia ca urmare a ploilor torenţiale, până acum în acest an nu au existat cazuri de decese sau răniri, potrivit oficialilor din regiunile cele mai afectate.

Ca urmare a ploilor torenţiale, în prefectura Hiroshima reţeaua de transport a fost grav afectată, circulaţia trenurilor fiind suspendată ca urmare a inundării mai multor porţiuni de cale ferată. Măsura a afectat circa 15.000 de persoane. Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a anunţat că sezonul ploios a început vineri în zone întinse din estul, centrul şi nord-estul Japoniei, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel