Inundaţii Franța: Stare de catastrofă naturală
Stare de catastrofă naturală în 126 de comune în urma inundaţiilor din departamentul Aude, Franța.
Starea de catastrofă naturală a fost decretată în 126 de comune din departamentul Aude afectate la începutul acestei săptămâni de inundaţii grave, soldate cu 14 morţi şi 75 de răniţi, a indicat joi Jurnalul Oficial, citat de AFP.
Decretul interministerial priveşte în special comunele Trebes, Villegailhenc, Villalier, Villardonnel, Carcassonne şi Saint Couat d'Aude, grav afectate de intemperii în noaptea de duminică spre luni. Acesta va permite sinistraţilor să fie despăgubiţi rapid de către asiguratori sub auspiciile regimului de "catastrofe naturale" promis luni de premierul Edouard Philippe.
Mobilizarea fondului de extremă urgenţă
Dosarele comunelor afectate care nu sunt vizate de decret vor fi tratate "cât mai curând posibil", iar "guvernul a solicitat deja mobilizarea fondului de extremă urgenţă pentru a permite sinistraţilor să facă faţă celor mai urgente nevoi esenţiale", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux, după Consiliul de miniştri.
Acest "episod mediteranean" care a lovit Aude se numără printre cele mai grave intemperii care au afectat Franţa în ultimii zece ani. Potrivit ultimului bilanţ al prefecturii din Aude, 14 persoane au murit şi 75 sunt rănite în urma inundaţiilor.
Primul-ministru s-a deplasat luni în zona afectată, iar preşedintele Emmanuel Macron va merge "cât mai curând posibil", a indicat Palatul Élysée.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News