Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Inundaţii. Dăncilă cere evaluarea 'punctelor sensibile' din fiecare judeţ

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Viorica Dăncilă a cerut, luni, reprezentanţilor Apelor Române să facă o evaluare în fiecare judeţ pentru a vedea "punctele sensibile" în cazul unor inundaţii.

Alegeri prezidentiale 2024

Evaluarea este necesară astfel încât să se poată acţiona pentru prevenirea unor astfel de situaţii.

"Aş vrea ca să schimbăm abordarea pe care am avut-o până acum, aş vrea să ţinem mai mult cont de faptul că putem preveni astfel de lucruri. De aceea, cer Apelor Române să facă o evaluare în fiecare judeţ, să vadă punctele sensibile, astfel încât să acţionăm pentru a preveni astfel de situaţii. În acelaşi timp, cer prefecţilor şi primarilor să identifice terenuri care nu sunt în zone inundabile, astfel încât să putem să facem o relocare a celor care de fiecare dată au fost loviţi de inundaţii, pentru că se află tocmai expuşi în aceste zone", a declarat Dăncilă, la o videoconferinţă cu prefecţii convocată la Prefectura Braşov.

Şefa Guvernului a precizat că aceasta trebuie să fie abordarea de acum înainte, pentru că "aceste fenomene sunt din ce în ce mai frecvente".

Inundaţii de două ori sau chiar trei ori pe an

"Avem inundaţii de două ori sau chiar trei ori pe an şi în marea majoritate a situaţiilor în aceleaşi locuri. Cred că putem preveni acest lucru şi am să rog toţi prefecţii şi toţi primarii să ia în calcul ceea ce am spus înainte şi, în acelaşi timp, Apele Române să facă această evaluare într-un timp cât mai scurt", a spus Dăncilă.

Totodată, premierul a anunţat că a efectuat o vizită în zone afectate de inundaţii pentru a vedea care este situaţia.

"Am cerut o evaluare a situaţiei existente pentru a putea ajuta persoanele şi comunităţile. Am vrut această evaluare cât de repede posibil pentru ca acest ajutor să ajungă la oameni într-un timp cât mai scurt. Această evaluare este foarte importantă atât din punct de vedere al ajutorului din partea Guvernului, pe care vrem să-l acordăm oamenilor, dar şi din punct de vedere al accesării Fondului de Solidaritate, iar în acest sens am discutat deja cu doamna comisar european Corina Creţu, dar şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Sefcovic (Maros Sefcovic - n.r.)", a menţionat Dăncilă.

Speranţe în ajutorul autorităţilor

Ea a mai spus că oamenii din zonele afectate de inundaţii îşi pun mari speranţe în ajutorul autorităţilor.

"Oamenii au mari speranţe în ajutorul nostru şi cred că acest ajutor trebuie să vină cât mai repede şi de aceea solicit tuturor judeţelor unde avem zone calamitate să facă această evaluare în cel mai scurt timp posibil. (...) Vreau o evaluare - acolo unde este posibil, acolo unde apele s-au retras - cât mai rapidă, astfel încât în şedinţă de Guvern să putem să venim cu un ajutor pentru familiile care se află în această situaţie", a mai afirmat Dăncilă.

Şefa Guvernului a mers luni în mai multe zone afectate de inundaţii din judeţele Buzău, Bacău, Covasna şi Braşov, fiind însoţită de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Vezi şi: Dăncilă, la inundații. ”Nu este ușor”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel