Data publicării:

INUNDAȚII. COD GALBEN până duminică după-amiază

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare COD GALBEN de inundaţii, valabilă în 20 de bazine hidrografice, până duminică după-amiază.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 3 februarie, ora 9:00 - 4 februarie, ora 15:00, sunt posibile creşteri de debite şi niveluri, cu eventuale depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Bihor şi Cluj), Crişul Repede - bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi mijlociu (judeţele Alba şi Cluj), afluenţii de dreapta ai Mureşului aferenţi sectorului aval S.H. Ocna Mureş - amonte S.H. Brănişca (judeţele Alba şi Hunedoara), Bega - bazin superior (judeţul Timiş), Timiş - bazin superior, afluenţi bazin mijlociu amonte S.H. Lugoj şi Pogăniş - bazin superior (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Nera - bazin superior, Cerna - afluenţi bazin mijlociu (judeţul Caraş-Severin), Jiu - afluenţii din bazinul superior amonte S.H. Rovinari, Gilort - bazin superior (judeţele Hunedoara şi Gorj), Olteţ - bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Lotru şi afluenţii mici ai Oltului din judeţele Vâlcea şi Argeş, râurile mici din bazinele superioare ale râurilor Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Prahova (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova).

INHGA precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare sâmbătă, între orele 16:00 şi 00:00, pe unele râuri mici din judeţele BISTRIȚA-NĂSĂUD, CLUJ, BIHOR, ALBA, GORJ, VÂLCEA. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel