Data publicării: 25.03.2020 19:42

Întunericul și tăcerea se întindeau asupra Bucureștiului - istoria iluminatului public în Capitală

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura

În capitolul dedicat aspectelor edilitar-urbanistice, sub titlul Iluminatul și paza de noapte a orașului, cuprinsă în volumul I al lucrării Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990, istoricul George Potra ne introduce în universul neiluminat al nopților bucureștene.

„Dintru început și până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ulițele orașului nu erau luminate deloc în timpul nopții, iar de felinare nici nu se pomenea. De îndată ce se făcea noapte, întunericul și tăcerea se întindeau asupra orașului.

Te văd, te văd!

De abia pe arterele cele mai importante: pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei), Podul Calicilor (Calea Rahovei), Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor), Podul Beiliculului (Calea Șerban Vodă), precum și pe celelalte ulițe unde se găseau case boierești se afla în fața porților câte un șomoiog îmbibat cu păcură sau cu rășină care lumina drumul de ieșire sau intrare a vreunei butci (trăsură de lux) sau calești în curte. Caleștile boierilor, când veneau din provincie sau întârziau cu stăpânii pe la diferite sindrofii în oraș, erau însoțite de robi țigani purtători de masalale (torță, făclie alcătuită din sfori de cânepă, îmbibată cu păcură sau rășină care lumina curtea boierească sau strada) care luminau drumul. Când nu era lună, bezna cuprindea aproape întreg orașul. Numai din loc în loc, la câte un han sau cârciumă se mai găsea câte o feștilă sau într-un felinar o lumânare de seu care de-abia pâlpâia o luminiță indicatoare de așezare omenească. Încolo nimic. Prin mahalalele mai mărginașe și chiar în centru, în afară de lătratul câinilor, nu se auzea în întunericul adânc decât strigătele: „Stai!” , „Cine-i acolo?”, „Te văd, te văd!” ale străjerilor sau răspântiașilor (persoană care făcea de pază la o răspântie). Iar în vremuri de primejdie, de bejenie, de război se auzeau strigătele patrulelor, ale caraulelor formate din 10-15 oameni care cutreierau mahalaua.”

Butoaie cu păcură aprinsă, la ocazii excepționale

„La anumite ocazii excepționale (serbări, primiri de înalte personalități etc) – noaptea – se puneau pe anumite ulițe, din loc în loc, butoaie cu păcură aprinsă, ca să fie lumină. Un astfel de caz este și cel din 6 iulie 1812 când Divanul țării hotărăște să dea o mare serbare, în grădina Herăstrău, în cinstea generalului maior Engelhardt și a musafirilor turci murahazi (împuterniciți ai sultanului în timp de război, pentru a duce tratative cu reprezentanții unei alte țări), la care serbare participa toată boierimea.” Aflăm din scrierea lui Potra că „pentru buna reușită a acțiunii, marele armaș ( dregător domnesc însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și executarea pedepselor capitale) primise ordin ca în acea seară să pună pe ambele părți ale drumului care duce la Herăstrău butoaie cu păcură aprinsă(…) Prețul păcurii, la acea dată: era de 1 leu vadra, așa că pentru 400 vedre, Vistieria a plătit 600 lei: 400 lei păcura, 140 lei butoaiele și legatul lor în cercuri de fier și 60 lei pentru transport.”

Luminarea străzilor – de la lumânări de seu la felinare „încrucișate”

„Odată cu secolul al XIX-lea, încet, încet, a început în București a se ilumina și străzile, mai întâi cu lumânări de seu, din distanță în distanță, apoi au fost introduse felinare. În perioada 1828-1829 s-au instalat pe unele străzi, bineînțeles centrale, felinare „încrucișate”, adică alternativ pe o parte și pe alta, la o distanță de 20 metri unul de altul. Combustibilul fosil era untdelemnul, de categorie inferioară, sau untura de pește.”

Aflăm de la reputatul istoric faptul că Regulamentul Organic îi obliga pe conducătorii orașului la o edilitate avangardistă, fapt care a generat sistematizări, îndreptarea străzilor întortocheate și înguste, în multe cazuri nu s-a reușit nici până în zilele publicării cărții, este de părere autorul. De asemenea, mai aflăm că felinarele, pentru luminatul orașului noaptea, erau puse la răspântiile cele mai importante, sau în fața anumitor case sau prăvălii unde se socotea că este nevoie de mai multă lumină.

Comisiile de culori – înaintașele sectoarelor

Orașul era împărțit în patru (sic!) Comisii sau Culori (astăzi numite sectoare) mai scrie Potra: „felinarele care se aflau la aceste răspântii erau îngrijite și păzite de 40 de oameni . În afară însă de aceste felinare, care ajutau și paza de noapte, erau oameni înarmați, însărcinați special cu liniștea și păzirea avutului locuitorilor.”

De exemplu (selectiv): Comisia de Roșu: În mahalaua Curtea Veche: la poarta Bisericii Curtea Veche; la ulița Zarzavagiilor; la Covaci și în dosul Cavafilor vechi; Comisia de Albastru: În mahalaua Domnița Bălașa: la biserica Sf. Ilie pe Podul Calicilor; la Hanul Golescului pe aceeași uliță (actualmente Calea Rahovei, în spatele spitalului Brâncovenesc); la Ioan potcăpieru și la Florea dulgheru. Comisia de Galben: În mahalaua Armenească: la puțul spătarului la tahtu epistatului; la Ciobanul în capul șoselei spre răspântie; la văduva Arsapeta spre stolnicu Stanciu, înspre hazna. Comisia de Verde: În mahalaua Izvor: în dreptul buluc-bașei Raicu; la biserica de la Izvor; la Mihai Șorici; la Vasile cârciumaru; la buluc-bașa Nenciu. Comisia de Negru: În mahalaua Sf. Vineri: în dreptul bisericii Sf. Vineri; la poarta baronului Sachelarie; între prăvălia lui Nicolae Vasiliu și Tănase caparazul.

Felinarele se vor aprinde 20 de nopți în fiecare lună – „fie întunerec fie lună”

Mai aflăm că în luna mai a anului 1841, Sfatul orășenesc încheie contract pe un an cu Samuil Aron sticlarul pentru ținerea în bună stare a tuturor felinarelor care sunt instalate pe străzi. Conform contractului, Aron se obliga ca „din orice întâmplare” se va sparge vreun geam sau se va strica vreun felinar în întregime sau numai în parte, să fie dator „a îmbunătăți îndată stricăciunea fără întârziere”. (…) În timpul iernii însă, din cauza unor furtuni mari, o serie de felinare au fost distruse, pentru care motiv Samuil Aron înaintează domnului o cerere de ajutor. După ce a cercetat problema, Iancu Manu, ministrul trebilor din lăuntru, confirmă că paguba este de 466 lei dar cere să i se prezinte o copie a contractului încheiat unde la punctul 1 se spunea clar că „din orice întâmplare” contracciul este obligat să refacă stricăciunea.

Un alt contract, de data aceasta dată din anul 1849-1850 menționa că „iluminarea străzilor se va face cu lumânări de mai multe categorii, după anotimp. Astfel, pentru lunile noiembrie-februarie lumânările vor trebui să fie în greutate de 12 bucăți la o oca, pentru lunile aprilie-august câte 20 la o oca, pentru lunile martie-septembrie câte 14 lumânări la o oca.

Se mai preciza că felinarele se vor aprinde 20 de nopți în fiecare lună – „fie întunerec fie lună” dar și când va fi trebuință de mai multe ori, peste aceste 20 de nopți hotărâte – „dacă luna va fi întunecoasă sau va ieși târziu” se vor aprinde în oricâte nopți. (Va urma)

Sursa foto: Rador

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News