Data publicării:
Întrevedere la București între Iohannis și președintele Ungariei
Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va întreprinde o vizită la Bucureşti miercuri, la invitaţia omologului său român, Klaus Werner Iohannis, transmite MTI, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului Magyar Nemzet.
Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său rămân, preşedintele ungar va fi primit de premierul român Nicolae-Ionel Ciucă, de preşedintele interimar al Senatului, Alina-Ştefania Gorghiu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion-Marcel Ciolacu.
Pe parcursul vizitei la Bucureşti, Katalin Novak se va întâlni de asemenea cu Kelemen Hunor, viceprim-ministru şi preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR), şi cu ceilalţi miniştri membri ai UDMR.
Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010, menţionează sursa citată, notează Agerpres.
Ungaria a obținut o puternică majorare de gaze din partea Gazprom
"Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze", a informat şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook.
"S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie", a adăugat el.
În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.
Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, va putea importa, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.
Szijjarto a semnalat că ar fi "imposibil" de garantat aprovizionarea cu energie a ţării sale fără gazele ruseşti.
Premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat drept cel mai bun aliat din Uniunea Europeană al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Decizia de majorare a achiziţiilor de la Gazprom contravine eforturilor majorităţii partenerilor, care, după invazia rusă din Ucraina, încearcă să reducă dependenţa energetică de Rusia, scrie EFE.
Potrivit Autorităţii de Reglementare şi Servicii Publice din Ungaria (MEKH), gazele înmagazinate de ţară totalizează în prezent 3,880 miliarde mc, un volum care, fiind la un nivel de 61% din capacitatea totală de înmagazinare, ar putea acoperi circa 37% din cererea normală dintr-un an.
Ungaria este una dintre ţările care depind foarte multe de gazele din Rusia, de unde provin 85% din gazele utilizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News