"Impresia mea, în momentul de faţă, este că legislaţia permite dezvoltarea întreprinderilor mai degrabă mari, dar omoară birocratic bună parte din întreprinderile mici şi mijlocii. În ziua de astăzi este foarte dificil să fii antreprenor în România. Acest lucru nu este normal. Dacă vrem să avem o economie înfloritoare trebuie să creăm cadrul optim potrivit", a spus Iohannis la dezbaterea "Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti", organizată la Universitatea petrol şi gaze.
El a mai precizat nu există un ghidaj din partea autorităţilor pentru cei care doresc să pună bazele unei afaceri.
"Cred că aici se greşeşte destul de mult. Nu poţi să fii om de afaceri fără să ştii bazele unei afaceri, mulţi le-au învăţat pe pielea lor, dar cred că ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca educaţia să se facă şi în acest domeniu. Cred că acestea sunt cele două zone în care trebuie să acţionăm cu politici guvernamentale înţelepte. Crearea unui cadru cu o birocraţie simplă şi transparentă şi pe de altă parte posibilitatea pentru oamenii care vor să-şi deschidă un business propriu să înveţe undeva bazele acestui business", a arătat Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- UPDATE: Dan Vîlceanu ar fi vrut să-l muște de față pe Florin Roman (VIDEO) / Scandal în Parlament. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-ar fi lovit cu genunchiul în nas
- Se schimbă vremea în București. Furtuni în Capitală. ANM anunță averse și descărcări electrice/ Cod Galben în jumătate din țară
- Vacanțe în Turcia doar cu buletinul. De când se aplică măsura și ce spun românii
- Sondaj alegeri București. Ce altceva mai arată topul ”încrederii”. Cine sunt necunoscuții și cine conduce topul neîncrederii, cu 47%
- Dosare grele cu angajați din administrația locală. Cms. Neagu Claudiu: Cum spală banii caracatița economico-financiară / video
- România trebuie să evite de urgență mediocritatea, atenționează prof. Păun: Studentul o să zică ”de ce să iau o diplomă la Cluj când o pot lua de la Viena?”
- ”Cel mai sărac județ din țară”. Gâdea: M-a durut și mă doare când se vorbește urât
- Sfinții Constantin și Elena, 21 mai 2024. Ce nu ai voie să faci. Este păcat
- Ce gest a făcut Erdoğan când s-a reîntâlnit cu Victor Ponta / video viral
- Învățământ dual în România ca-n Germania sau Elveția. Prof. Paraschiv arată mecanismul. Ce se întâmplă după ce agentul economic face solicitare de specialiști
- Cum ajung părinții să apeleze la meditații pentru copiii lor. Lider sindical: Nu profesorii sunt cei care nu-și fac datoria
- Șoferii nu vor mai avea cum să mintă după accident. UE a luat decizia și se aplică din 9 iulie
- Momente dificile pentru Balanță. Daniela Simulescu: Chiar și așa, amintiți-vă de momentele când ați reușit să o luați de la capăt